Preşedintele PC, Daniel Constantin, a declarat că prima şedinţă a Consiliului Naţional de Conducere al Alianţei de Centru - Dreapta PNL - PC va avea loc joi, el precizând că a convenit acest lucru cu liderul PNL Crin Antonescu. Constantin a spus că la această şedinţă vor fi discutate probleme legate de buna funcţionare a Alianţei şi, probabil, se va da startul elaborării unui program de măsuri coerente, care va fi supus atenţiei şi PSD, atunci când acest partid va adera la alianţă. La şedinţă urmează să participe preşedinţii celor două partide, Daniel Constantin şi Crin Antonescu, şi câte şase membri din fiecare formaţiune. Din partea PC vor fi prezenţi Sergiu Andon, Irinel Popescu, Bogdan Ciucă, Cristian Popescu Piedone, Eugen Durbacă şi Ioan Diniţă, iar printre reprezentanţii PNL ar urma să se numere Romeo Stavarache, Vlad Moisescu, Mihai Voicu, Radu Stroe.