ADUNARE GENERALĂ. Aflat într-o situaţie financiară dificilă, FC Farul încearcă să se reorganizeze în perioada următoare, astfel încât să-şi continue participarea în actualul sezon al Ligii a II-a. Drept urmare, conform legii, clubul de pe litoral, aflat în insolvenţă, a decis să convoace Adunarea Generală a Membrilor în data de 21 februarie, de la ora 16.00, la sediul clubului. Conducerea grupării de pe litoral a emis astfel următorul comunicat: “Clubul Sportiv FC Farul Constanţa - în insolvenţă, prin Av. Maria Căzănel numită administrator judiciar, conform sentinţei civile nr.4208/com/28.06.2010 a Tribunalului Constanţa, pronunţată de judecătorul sindic în dosarul nr.6194/118/2010, în temeiul art.20 pct.1, lit.g, coroborat cu art.18, pct.1 şi art.94, alin.1, lit.a din Legea 85/2006 şi cu Art.13, alin.2 din Statut, convoacă Adunarea Generală a Membrilor în data de 21.02.2010, ora 16.00, la sediul clubului din Constanţa, str. Primăverii nr. 2, având următoarea ordine de zi: - desemnarea administratorului special al clubului sportiv FC Farul Constanţa; - aprobarea depunerii în termen legal de către administratorul special a planului de reorganizare pentru clubul sportiv FC Farul Constanţa”.
ÎNCĂ UN JUCĂTOR ÎN PROBE. După două zile libere, jucătorii pregătiţi de Gică Butoiu şi Ion Barbu revin azi la antrenamente, urmând să se întâlnească la stadion la ora 15.00. La şedinţa de pregătire urmează să fie prezent şi Eusebiu Jalbă, un atacant în vârstă de 20 de ani, de la Rapid Suceava, formaţie din Liga a III-a. Acesta a susţinut probe la Astra Giurgiu săptămâna trecută, dar nu a fost reţinut în lot. „Am evoluat într-un meci amical, cu Chindia Tîrgovişte. Eu zic că n-am lăsat o impresie rea şi, de aceea, antrenorii ar fi vrut să mă păstreze. Nu de aceeaşi părere a fost însă conducerea clubului. După cum ştiţi, giurgiuvenii sunt echipa satelit a Astrei Ploieşti şi acolo urmează să fie trimişi să joace un contingent serios de jucători care nu intră în vederile antrenorului Tibor Selymes”, a explicat Jalbă.