Şedinţă solemnă a Parlamentului pentru comemorarea Regelui Mihai

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Şedinţă solemnă a Parlamentului pentru comemorarea Regelui Mihai

Politică 11 Decembrie 2017 / 15:29 1440 accesări

Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc, luni, într-o şedinţă solemnă comună pentru comemorarea Regelui Mihai, la care vor lua parte şi preşedintele Klaus Iohannis, principesa Margareta, Custodele coroanei regale şi Patriarhul Daniel. De asemenea, au fost invitaţi premierul Mihai Tudose, miniştrii, precum şi parlamentari şi miniştri din Republica Moldova.

Preşedintele Klaus Iohannis a sosit la Parlament în urmă cu puţin timp. Principesa Margareta a ajuns la Parlament, fiind întâmpinată de preşedinţii celor două Camere ale forului legislativ.

Şedinţa va avea loc începând cu ora 15.00.

La şedinţă şi-au confirmat prezenţa şi preşedintele Klaus Iohannis şi Principesa Margareta, care ar urma să susţină un discurs, informează News.ro. De asemenea, la şedinţa solemnă comună vor participa, pe lângă membrii Parlamentului, premierul, foştii preşedinţi ai României, custodele Coroanei regale, membrii Guvernului, Patriarhul Daniel, reprezentanţi ai Academiei Române, parlamentari şi miniştri din Republica Moldova şi corpul diplomatic acreditat la Bucureşti. Potrivit memorandumului aprobat de conducerea celor două Camere în legătură cu şedinţa solemnă, ”Parlamentul României, organul reprezentativ suprem al poporului român, are menirea de a continua şi împlini dezideratele testamentului politic al Majestăţii Sale, Regele Mihai I al României, de a face din România o ţară statornică, prosperă şi admirată în lume, o Românie suverană şi democratică”.

”În acest moment trist în care naţiunea română îşi conduce pe ultimul drum Suveranul, Parlamentul României va omagia personalitatea Majestăţii Sale, Regele Mihai I al României, în cadrul unei şedinţe solemne comune a Senatului şi Camerei Deputaţilor în debutul ceremoniilor oficiale ale funeraliilor regale”, se mai arată în memorandum.

Regele Mihai - care împlinise 96 de ani în 25 octombrie - a încetat din viaţă în 5 decembrie, la reşedinţa sa din Elveţia.



12