Şedinţă tensionată a Consiliului Local Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Şedinţă tensionată a Consiliului Local Constanţa

Administrație 31 Octombrie 2016 / 11:05 2579 accesări

Consilierii locali din Constanţa se întrunesc, luni, 31 octombrie, într-o nouă şedinţă ordinară, care se anunţă a fi una extrem de tensionată. Asta din cauza subiectelor care sunt prezente pe ordinea de zi. Printre cele mai fierbinţi puncte de pe ordinea de zi se numără proiectele de hotărâre privind preluarea în proprietatea Consiliului Local a Palatul Copiilor, situat în strada Soveja, Complexul Sportiv „Farul“ (care include stadionul „Farul“) de pe strada Primăverii și stadionul de rugby din zona Badea Cârţan. Este a doua tentativă a autorității locale de a prelua de la autoritățile centrale aceste baze. Amintim că aceste proiecte au mai fost discutate anterior, în ședința din 31 august. Atunci cei care s-au opus vehement au fost consilierii locali ai PNL, care au țipat în gura mare că aceste proiecte de preluare a celor trei obiective au fost făcute pe genunchi și că nu există studii de fezabilitate sau devize estimative. Mesajul a fost transmis chiar de președintele Organizației Municipale Constanța a PNL, Vergil Chițac. Alte puncte importante de pe ordinea de zi sunt proiectul de hotărâre privind subvenționarea prețului gigacaloriei pentru iarna 2016 - 2017, dar și proiectul privind contractarea unui credit de 25 de milioane de euro de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, pentru schimbarea parcului auto al RATC.

ÎMPRUMUT PENTRU REVITALIZAREA RATC

Proiectul de hotărâre privitor la contractarea unui împrumut de 25 de milioane de euro pentru reînnoirea parcului auto al RATC și instalarea unui sistem de e-ticketing a fost aprobat de către aleșii locali. Amintim că, proiectul prevede ca administrația locala să obțină un împrumut de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, ce urmează să fie rambursat în decurs de 12 ani, pentru a cumpara noi autobuze pentru transportul în comun și pentru instalarea unui sistem de eliberare electronică a biletelor de calatorie.

250 LEI/GIGACALORIE, PREȚUL PE CARE ÎL VOR PLĂTI CONSTĂNȚENII LA ÎNCĂLZIRE

Consilierii locali au votat proiectul de hotărâre privitor la stabilirea prețului la încălzire în sistem centralizat pentru populație, în această iarnă. Prin urmare, în perioada octombrie 2016 - aprilie 2017, prețul gigacaloriei va fi de 250 de lei. Primarul Constanței, Decebal Făgădău, a declarat că valoarea întregii subvenții în sezonul rece se ridică la aproximativ 15 milioane de euro. În concluzie, a spus edilul, constănţenii care se încălzesc în sistem centralizat vor plăti în continuare pentru o gigacalorie, la fel ca iarna trecută, în condițiile în care prețul de furnizare a energiei termice a fost majorat în acest an cu 4,5%. Amintim că, în iulie, RADET anunța că prețul de furnizare a căldurii și apei calde a fost majorat de la 411,82 lei la 430,55 lei. Schimbarea a fost avizată de Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare (ANRSC) de Utilităţi Publice și aprobată, vrând-nevrând, de Consiliul Local Constanța. Precizăm că autoritățile locale sunt obligate să aprobe prețul cerut pentru furnizarea și distribuția energiei termice, dacă este avizat de ANRSC. De aceea, aleșii locali au votat această majorare în ședința din iulie. La momentul respectiv, reprezentanții RADET spuneau că modificarea de preț pentru distribuția energiei termice este justificată, în condițiile în care „ultima majorare s-a făcut în 2010”. „În ultimii șase ani, s-au modificat substanțial costurile elementelor de preț. În principal, salariul minim a crescut de la 695 de lei, cât era în 2010, la 1.250 de lei, în 2016. RADET trebuie să plătească sute de salarii oamenilor care muncesc pentru distribuția, furnizarea și producerea agentului termic. În plus, prețurile utilităților, materiilor prime și materialelor au crescut foarte mult din cauza inflației. Potrivit calculelor efectuate, costurile au crescut, în medie, cu 22%. În aceste condiții, a fost necesară actualizarea tarifului la gigacalorie, pentru a nu avea probleme financiare în viitor“, a declarat directorul RADET Constanța, Liviu Popa. El a adăugat că, din costul de 430,55 lei/gigacalorie, doar 107,36 lei, adică aproape 25%, revin RADET, iar restul de 321,99 lei merg spre furnizorul de energie termică, adică Electrocentrale Constanța SA (CET).



12