Clădirea Judecătoriei Medgidia, situată pe str. Independenţei, la nr. 14, prezintă risc seismic foarte ridicat, motiv pentru care Ministerul Justiţiei a decis renovarea imobilului. În prezent, conducerea Tribunalului Constanţa se ocupă de organizarea licitaţiei pentru angajarea unei firme de construcţii. „Clădirea actuală va fi consolidată, renovată şi se va construi o mansardă, unde vor fi amplasate birourile judecătorilor şi grefierelor. Proiectul mai prevede construirea unor anexe ce va fi folosit pentru deţinuţii aduşi la instanţă, până acum acesţia fiind ţinuţi în dubele penitenciarului”, a declarat vicepreşedintele Tribunalului Constanţa, judecător Gheorghe Viorel Teodor. Proiectul de modernizare a instanţei din Medgidia a fost aprobat de minister, iar pe 5 august va avea loc licitaţia pentru firmele care doresc să facă „un mic Palat de Justiţie la Medgidia”. Specialiştii susţin că renovarea va dura cel puţin 18 luni, astfel că noua clădire ar putea fi dată în folosinţă peste un an şi jumătate. Până atunci, judecătorii şi personalul auxiliar vor lucra într-un spaţiu închiriat la parterul unui imobil nou construit. „De la 1 august, instanţa din Medgidia îşi va desfăşura activitatea în noul sediu, care are o suprafaţă de peste 300 de metri pătraţi. Chiria lunară de 3.500 de euro va fi plătită de Ministerul Justiţiei”, a afirmat preşedintele Curţii de Apel Constanţa, judecător Nicolae Stanciu. Cei zece judecători şi 23 de grefiere care activează la Judecătoria Medgidia vor începe, zilele acestea, mutarea în sediul închiriat, şedinţele de judecată urmând a se desfăşura conform planificării, fără ca actul de justiţie să fie afectat. „Cel mai greu va fi să mutăm arhiva, care reprezintă trei încăperi de dosare, însă estimăm că într-o săptămână vom reuşi să eliberăm clădirea de pe str. Independenţei pentru a face loc muncitorilor”, a mai spus judecătorul Gheorghe Viorel Teodor.