Şef nou la Biroul de Cercetări Penale

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Şef nou la Biroul de Cercetări Penale

Politică 28 Iulie 2006 / 00:00 1511 accesări

În urma concursul desfăşurat ieri, Biroul de Cercetări Penale din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa are un nou şef. Cei trei candidaţi, scms. Valentin Ciovică, care a lucrat pînă în prezent în cadrul biroului respectiv, cms. şef George Majar, angajat al Serviciului de Cercetări Penale din cadrul IPJ Constanţa şi cms. Ivan Anane, ofiţer cercetări penale la Secţia 3 Poliţie au avut de susţinut un test grilă care au cuprins întrebări privind domeniul de activitate şi un interviu. Potrivit cms. şef Radu Ungureanu, şeful Poliţiei Municipiului Constanţa, doar doi dintre participanţi, respectiv cms. Ivan Anane şi scms. Valentin Ciovică. În final, nota cea mai mare, 8,30, a fost obţinută de scms. Valentin Ciovică, la doar cîteva procente de cel de-al doilea concurent, cms. Anane, care a obţinut 8,10. "Acesta îşi va prelua funcţia abia după expirarea perioadei de contestaţii", a precizat cms. şef Radu Ungureanu. Reamintim că postul de şef al Biroului de Cercetări Penale a rămas vacant la începutul lunii iunie, după ce cms. Vasile Ionescu şi-a dat demisia. Astăzi, este programat să aibă loc concursul pentru ocuparea funcţiei de adjunct al Poliţiei Municipiului Constanţa, la care s-au înscris cms. Dan Chira, ofiţer de relaţii internaţionale şi cms. Dănuţ Pisică, şeful Secţiei 1 Poliţie.

Taguri articol


12