Şef nou la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Şef nou la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă

Eveniment 25 Ianuarie 2014 / 00:00 775 accesări

Colonelul Nicolae Cornea este noul şef al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), funcţie pe care a preluat-o vineri, după demisia de onoare a lui Ion Burlui, depusă ca urmare a accidentului aviatic din Munţii Apuseni. Colonelul Nicolae Cornea a ocupat până acum funcţia de prim-adjunct al şefului Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea. Premierul Victor Ponta a semnat, miercuri, decizia de eliberare din funcţie a lui Ion Burlui, la propunerea lui Radu Stroe, care până joi a condus Ministerul Afacerilor Interne. Ion Burlui declara că a demisionat "din demnitate". Burlui a spus că structurile de intervenţie şi-au făcut datoria în cazul accidentului aviatic. „Consider că, din punct de vedere operaţional, structurile proprii şi-au făcut datoria potrivit competenţelor, în condiţiile date. Oamenii care au intervenit în munţi sunt aceiaşi care intervin în toate situaţiile, riscându-şi viaţa pentru a o salva pe a altora“, a declarat Ion Burlui.



12