Cms. şef Valentin Ciovică a câştigat, ieri, concursul organizat pentru ocuparea funcţiei de şef al Secţiei 1 Poliţie, după ce a fost declarat admis, cu nota 8,32. Cms. şef Ciovică a fost singurul candidat pentru şefia unităţii. Până în prezent, cms. şef Ciovică a fost şeful Biroului de Ordine Publică din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa, iar în ultimele şase luni el a asigurat şi interimatul la comanda Secţiei 3 Poliţie Constanţa, după ce cms. şef Mircea Vizitiu a fost detaşat la şefia Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Brăila. Concursul a avut loc, începând cu orele 09.00, la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa şi a constat într-un interviu structurat pe subiecte profesionale. Funcţia de şef al Secţiei 1 Poliţie a rămas vacantă după ce cms. şef Lucian Dinulescu a fost detaşat la Ministerul Afacerilor Interne. De atunci interimatul a fost asigurat de adjunctul Secţiei 1 Poliţie Constanţa, cms. şef Ovidiu Zamfir. (R.M.)