25 Noiembrie 2024, 23:20
Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a discutat, ieri, în plen, propunerea Curţii de Apel Constanţa de numire în funcţia de preşedinte al Secţiei pentru Cauze Civile din cadrul Judecătoriei Constanţa a judecătorului Răzvan Vladimir Davidencu Şerban. Întrucât magistratul şi-a dat acordul pentru a fi numit în această funcţie, CSM a aprobat propunerea conducerii instanţei constănţene. Ca urmare, începând de ieri, Răzvan Vladimir Davidencu Şerban este noul şef al Secţiei pentru Cauze Civile, el fiind numit în această funcţie pentru o perioadă de trei ani.