Şefa de cabinet a premierului ceh Petr Necas, Jana Nagyova, a fost inculpată pentru abuz de putere, a anunţat, vineri, un reprezentant al Parchetului. Nagyova, adesea prezentată ca braţul drept al premierului ceh, a fost arestată în noaptea de miercuri spre joi, de brigada de luptă împotriva crimei organizate, împreună cu multe alte personalităţi politice apropiate puterii, în cadrul unei vaste operaţiuni la care au participat 400 de poliţişti. Şefa de cabinet a lui Necas a cerut serviciului militar să furnizeze informaţii care ies din cadrul definit de lege, a declarat procurorul Parchetului din Olomouc, Ivan Istvan. În urma acestei cereri, responsabili ai serviciului militar de informaţii au urmărit persoane fizice concrete, fără consimţământul ministrului Apărării, aşa cum prevede legea, a adăugat acesta. Avocatul fostului director al serviciului militar de informaţii, Ondrej Palenik, inculpat la rândul său în această afacere, a precizat că Jana Nagyova a organizat filarea soţiei premierului, Radka Necasova, cu care acesta se află în proces de divorţ.
Operaţiunea poliţienească desfăşurată împotriva unor apropiaţi ai partidului ODS, aflat la putere în Cehia, a provocat o profundă criză politică. Partidul social-democrat CSSD, din opoziţie, a cerut demisia imediată a premierului şi a Guvernului, precum şi organizarea de alegeri legislative anticipate. „Nu am niciun motiv să mă gândesc la demisia mea, nici la cea a Guvernului meu, nu am făcut nimic necinstit”, a declarat Necas. În total au fost arestate opt persoane în cadrul operaţiunii poliţieneşti, iar şapte dintre acestea au fost inculpate, potrivit procurorului. Printre cei arestaţi s-ar afla, potrivit presei, şeful biroului Guvernului, Lubomir Poul, actualul director al serviciului militar de informaţii, Milan Kovanda, precum şi foştii parlamentari ai partidului ODS, Petr Tluchor şi Ivan Fuksa.