Sindromul Sulfinei Barbu a îmbolnăvit întregul sistem de protecţie a mediului. Opoziţia făcută de instituţiile de resort, atît de la centru, cît şi din teritoriu, proiectelor iniţiate la Constanţa de administraţia Mazăre a ajuns la paroxism. Acum doi ani, Ministerul Mediului s-a opus proiectului şoselei de coastă, care viza consolidarea falezelor (o chestiune exclusivă de mediu), pe motiv că Sulfina dădea prioritate atunci ciulinilor de taluz. Anul trecut, acelaşi Minister a introdus lacul Siutghiol pe lista siturilor protejate Natura 2000 numai pentru sistarea proiectelor de dezvoltare turistică din Mamaia, sub pretextul că pe malul dinspre staţiune al luciului de apă s-ar cuibări specii rare din tagma păsăretului, pe care nimeni nu le-a observat, cu excepţia cîtorva funcţionari apropiaţi Sulfinei, care le-au văzut, cu binoclul, din birourile de la Bucureşti. Mai sînt multe exemple de acest gen. Ultima aberaţie instituţionalizată la mediu este refuzul conducerii Agenţiei de Mediu Constanţa de a aproba proiectul Primăriei privind reabilitarea şi extinderea spaţiilor verzi din zona Parc Casa de Cultură. Motivul?! Autoritatea locală nu ar fi făcut înainte de iniţierea proiectului un... recensămînt pentru a constata dacă în zona vizată există suficient spaţiu verde pe cap de locuitor, conform cu normele europene. Pe ce bază, cum şi unde nu se ştie, în condiţiile în care, conform afirmaţiilor directorului de la Integrare Europeană şi Protecţia Mediului din Primăria Constanţa, Ani Merlă, un recensămînt nu poate fi realizat decît de către Institutul Naţional de Statistică şi nu de către o autoritate locală. Atitudinea conducerii Agenţiei de Mediu este cel puţin ciudată, în condiţiile în care proiectul privind spaţiul verde de la Casa de Cultură viza... extinderea parcelelor verzi şi nicidecum restructurarea lor. Să înţelegem că Mediul nu vrea să avem mai mult spaţiu verde?! Sau că iarba dăunează grav emisiilor de oxigen?! În ţările normale, agenţiile de mediu luptă pentru cîştigarea oricărei palme de spaţiu vegetal şi trag pe brînci pentru cîte un pomişor plantat. La noi, e taman invers: Primăria se luptă cu reprezentanţii de la mediu să extindă spaţiile verzi.
Primăria a lansat proiectul pentru a atrage de la Bucureşti fondurile disponibile printr-un program guvernamental pentru reabilitarea parcurilor. Mai pe româneşte, Agenţia de Mediu Constanţa este împotriva unui program lansat de şefii instituţiei de la centru. Mai mult, În timpul discuţiilor, directorii Agenţiei de Mediu i-au transmis directorului Ani Merlă că reabilitarea parcurilor „este o prostie”. Probabil că la Constanţa nu se ştie încă faptul că acest program este lansat de la centru... „Guvernul dă bani pentru reabilitarea parcurilor, dar Constanţa nu poate beneficia de aceste fonduri pentru că se opune directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului! Mai mult, ni s-a solicitat să scoatem din titlul proiectului „extinderea” spaţiilor verzi”, a dezvăluit, vineri, primarul Constanţei, Radu Mazăre, în şedinţa Consiliului Local, după ce a fost nevoit să retragă proiectul privind Parcul de la Casa de Cultură de pe ordinea de zi. Reabilitarea parcului de la Casa de Cultură va trebui să mai aştepte pînă cînd cei de la Mediu îşi vor înţelege menirea.