La scurt timp după ce Direcţia Generală Anticorupţie a anunţat că trei ofiţeri care deţin funcţii de conducere în cadrul poliţiei constănţene sînt cercetaţi pentru luare de mită, IPJ a demarat propria anchetă, aplicînd şi cîteva măsuri drastice. Comandantul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, comisar şef Victor Popescu a semnat dispoziţiile nr. S/415 şi S /416 prin care doi dintre cei acuzaţi, scms Ştefan Dragoş Martinescu, şeful Biroului Poliţiei Mamaia şi insp princ Cristian Manolache, adjunctul Secţiei 4, au fost eliberaţi din funcţiile deţinute. Această decizie a fost luată însă chiar la solicitarea celor doi acuzaţi, care s-au pus la dispoziţia organelor de anchetă. Pînă la organizarea unui concurs pentru ocuparea postului vacant, comanda Poliţiei Mamaia va fi asigurată de insp Gabriel Gheorghe, "mandatul" acestuia urmînd să înceapă pe data de 1 august. În vîrstă de 32 de ani, noul şef al Poliţiei Mamaia este ofiţer specializat în infracţiuni economice, în ultimii cinci ani, el activînd în cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor. De asemenea, în scurt timp se va da concurs şi pentru ocuparea postului de adjunct al Secţiei 4. În ceea ce îl priveşte pe cel de al treilea ofiţer implicat în scandal, şeful Poliţiei Municipiului Medgidia, cms Lilian Buzea, acesta se află în prezent sub observaţie medicală, după ce a acuzat probleme grave de sănătate. Potrivit legii, împotriva lui Buzea nu poate fi luată măsura eliberării din funcţie, decît după rezolvarea acestor probleme medicale. Buzea îşi susţine în continuare nevinovăţia declarînd că a plătit acel costum, despre care denunţătorul spune că l-ar fi dat drept " şpagă". Comanda interimară a Poliţiei Medgidia va fi asigurată de cms Vasile Dăogaru, adjunctul lui Buzea. În prezent, pe lîngă ancheta procurorilor, IPJ Constanţa efectuează propriile cercetări, în funcţie de rezultatele acestora, urmînd să fie luate şi măsurile care se impun. La capitolul sancţiuni disciplinare, Statutul Poliţistului prevede mai multe pedepse, aplicabile în funcţie de gravitatea fiecărui caz în parte. Acestea sînt amînarea avansării în grad, reţinerea salarială sau, cel mai grav, suspendarea din activitate. Această din urmă sancţiune poate fi aplicată celor trei ofiţeri sus-menţionaţi în cazul în care se dovedeşte că acuzaţiile formulate împotriva lor sunt reale. Pe lîngă cei trei ofiţeri, procurorii anchetează şi doi agenţi din cadrul Secţiei 4, George Caraivan şi Vasile Constantin, al căror nume apare în cazul deja celebrei uşi pe care proxenetul Dumitru Ion, alias Elvis Tamer afirmă că a dat-o ca mită adjunctul Secţiei 4, scms Cristian Manolache. IPJ a extins ancheta administrativă şi împotriva celor doi agenţi, urmînd a se verifica implicarea acestora în scandalul de corupţie.