Directorii deconcentratelor constănţene vor intra de luni în concedii medicale. Motivul nu ar fi acela că, brusc, toţi directorii de deconcentrate au contractat vreun virus, ci simplul fapt că luni expiră termenul până la care Guvernul putea aduce modificări la Ordonanţa 105/2009 prin care au fost numiţi, declarată neconstituţională. Surse din PD-L au declarat că de la nivel central a venit o circulară prin care toţi directorii de deconcentrate sunt îndemnaţi să adopte varianta concediului medical, astfel încât să mai rămână în funcţii, întrucât legislaţia în vigoare prevede că un director nu poate rămâne fără funcţie cât timp este în concediu medical. Tot de serviciile deconcentrate sunt legate şi doleanţele organizaţiei UDMR Constanţa. În cadrul şedinţei de vineri a Biroului Permanent Judeţean al PD-L Constanţa, preşedintele filialei, Mircea Banias, a supus dezbaterii solicitarea partenerilor de la UDMR de a numi directori la unele instituţii. “UDMR doreşte să o numească pe dr. Ildico Toldişan la conducerea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa şi a solicitat un post de şef de divizie la Garda Financiară, un post de director adjunct la Direcţia Apelor Dobrogea Litoral (DADL), conducerea Sanatoriului Techirghiol, conducerea Spitalului de Pneumoftiziologie Palazu Mare şi un post de conducere la Inspectoratul de Stat în Construcţii. Am discutat atât cu cei de la UDMR, cât şi cu colegii din partid, că, acolo unde PD-L nu are oameni la conducerea instituţiilor, funcţiile pot fi acordate UDMR. Postul pe care ei îl solicită la DADL nici nu există. Vineri dimineaţă, la sediul partidului, s-au prezentat şi cei de la minorităţi, care solicită, de asemenea, posturi în serviciile deconcentrate. Am discutat cu ei şi le-am spus că trebuie să aşteptăm publicarea Legii 188/1999 modificată privind conducerea instituţiilor publice, urmând ca apoi să discutăm concret”, a declarat Mircea Banias. Preşedintele PD-L a declarat că nu toţi colegii din BPJ au agreat varianta oferirii de posturi către UDMR, însă a precizat că sunt partenerii lor de guvernare şi trebuie respectaţi.