Şeful ACN îşi dă demisia după ce îşi primeşte bonusurile

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Şeful ACN îşi dă demisia după ce îşi primeşte bonusurile

Justiție 07 Aprilie 2007 / 00:00 1175 accesări

Directorul general al Administraţiei Canalelor Navigabile (ACN) Constanţa, Valentin Zeicu, a declarat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă, că după analiza conjuncturii create de ruptura dintre PNL şi PD, care au ajuns la o duşmănie politică, este posibil ca persoanele care au fost numite de către PD în funcţii de conducere ale instituţiilor descentralizate să fie schimbaţi. „Personal, nu fac parte din categoria celor care se îmbată cu apă rece, şi ştiu, de foarte mult timp, că din funcţia de director general ai foarte rar şansa să ieşi la pensie. N-aş vrea ca Guvernul Tăriceanu să consume energie degeaba şi să obţină înlocuirea mea mai tîrziu decît îşi doreşte, însă trebuie ţinut cont că între mine şi Ministerul Transporturilor există două contracte: unul de management, pe care mi l-am îndeplinit întotdeauna foarte bine, şi un altul de muncă, încheiat sub incidenţa Codului Muncii”, a declarat Zeicu. El a subliniat că, potrivit contractului de management, statul român, prin Ministerul Transporturilor, are o datorie faţă de el. „Ar trebui să-mi mai achite nişte bani pentru performanţele pe care le-am îndeplinit atît pentru 2006, cît şi pentru primele trei luni ale anului 2007. Dacă acest lucru se va rezolva onorabil, voi putea accepta, onorabil, o demisie din motive politice. Cu alte cuvinte, după ce mi se plăteşte performanţa, plec. Dacă nu, nu”, a subliniat Zeicu. Directorul general al ACN a precizat că şi-a îndeplinit planul pe 2006, că s-a semnat deja bugetul şi are „de dat statului o căruţă de bani”, însă, conform clauzelor contractuale „statul are să îmi dea şi el mie ceva”. Mai mult, directorul ACN s-a arătat ofensat de vehicularea expresiei „demisie de onoare” la adresa persoanei sale. „Nu am de ce să îmi dau o demisie de onoare. Probabil că modalitatea de a demisiona din funcţie va fi una onorabilă, dacă mecanismul prin care va fi cerută această demisie, va fi unul onorabil”, a explicat Zeicu.

Avînd în vedere antecedentele sale politice, trecerea lui Zeicu din fruntea conservatorilor la democraţi, la întrebarea dacă se va orienta către liberali, actualul director al ACN, a devenit ironic. „Dacă ministerul sau viaţa politică se comportă ca Metro şi aduce mari reduceri de preţuri - mari avantaje şi oferă pe gratis funcţii de conducere, atunci mă duc la PNL. Să nu uităm însă că ofertele sînt întotdeauna la preţ redus şi cu TVA inclus, însă în limita stocului disponibil”, a răspuns Zeicu.



12