Şeful „Cartel Alfa“, Bogdan Hossu, găsit incompatibil de ANI

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Şeful „Cartel Alfa“, Bogdan Hossu, găsit incompatibil de ANI

Social 19 Iunie 2014 / 00:00 2066 accesări

Preşedintele Confederației Naționale Sindicale "Cartel Alfa", Bogdan Hossu, a fost găsit incompatibil de către ANI, care precizează că acesta deţine şi funcţia de membru titular în Consiliul de Administrație (CA) al Societății Române de Radiodifuziune (SRR), dar și pe cele de administrator, președinte și membru în CA în cadrul mai multor firme. "ANI a constatat existența stării de incompatibilitate în cazul lui Hossu Bogdan-Iuliu, membru titular în CA al SRR, ca urmare a exercitării simultane de funcții / calități", se arată într-un comunicat remis, ieri, presei. Potrivit ANI, începând cu 29 iunie 2010, Hossu deține, simultan cu calitatea de membru titular în CA al SRR, și funcțiile de administrator, președinte și membru în CA în cadrul mai multor societăți comerciale, precum și funcția de președinte al "Cartel Alfa" (angajat cu contract individual de muncă pe perioadă determinată, aferentă mandatului de președinte). De asemenea, în perioada 29 iunie 2010 - 1 septembrie 2011, Bogdan Hossu a deținut, simultan cu funcția de membru în CA al SRR, și calitatea de membru al plenului Consiliului Economic și Social. ANI subliniază că, potrivit art. 99, alin. (1), din Legea nr. 161/2003, "persoanelor care exercită următoarele demnităţi publice şi funcţii publice de autoritate din cadrul autorităţilor şi instituţiilor aflate exclusiv sub control parlamentar: [...] membrii [...] comitetelor directoare ale [...] Societății Române de Televiziune, ale Societății Române de Radiodifuziune, li se aplică [...] regimul incompatibilităților prevăzut [...] pentru miniștri și, respectiv, secretari de stat [...]".

ANI mai precizează că Bogdan Hossu a fost informat despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate și drepturile de care beneficiază - de a fi asistat sau reprezentat de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. Hossu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

Conform prevederilor în vigoare, fapta persoanei cu privire la care s-a constatat încălcarea obligaţiilor legale privind starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit reglementării aplicabile demnităţii, funcţiei sau activităţii respective.

Persoana față de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului.

Taguri articol


12