Preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Gheorghe Bunea Stancu, adus, joi seară, la sediul DNA Galaţi, pentru a fi audiat în dosarul în care este cercetat pentru abuz în serviciu şi conflict de interese, fiind vizate licitaţii pentru contracte pe bani publici, a fost reţinut în această dimineaţă. Alături de şeful CJ Brăila, au mai fost reţinuţi în acest dosar Florin Mija şi Nicolae Moisiu, funcţionari publici, membri în comisiile de evaluare a ofertelor depuse în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii publice, la data faptelor, în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată. În perioada 2009 - 2010, Gheorghe Bunea Stancu, în calitate de preşedinte al CJ Brăila (ordonator principal de credite), Mija Florin şi Moisiu Nicolae şi-au încălcat atribuţiile de serviciu, în contextul procedurilor de atribuire a unor contracte de achiziţii publice, pentru realizarea unor obiective de interes local şi judeţean, organizate de CJ Brăila. Modul în care au fost organizate şi s-au derulat licitaţiile în perioada de referinţă a condus la situaţia ca un număr de trei societăţi comerciale să deţină monopolul lucrărilor licitate de Consiliul Judeţean Brăila, fiind practic singurele firme care participă şi câştigă contractele de achiziţie publică pe plan local şi judeţean. Cei trei urmează a fi prezentaţi, astăzi, Tribunalului Galaţi cu propunere de arestare preventivă.