Şeful Casei Naţionale a Asigurărilor de Sănătate, Lucian Duţă, iese din nou la rampă în scandalul medicamentelor pentru bolnavii de cancer. Ieri, acesta a declarat că nu îşi dă demisia din funcţie şi că CNAS nu a avut niciun fel de responsabilitate în scandalul morfinei. \"Nu-mi dau demisia. Nu mi-a cerut demisia premierul, pentru că dacă mi-ar fi cerut demisia, mi-aş fi prezentat-o, normal\", a spus Duţă la finalul întâlnirii reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii cu cei ai producătorilor de medicamente, de la Palatul Parlamentului. El a mai afirmat că \"întotdeauna când apar situaţii de acest gen, fiecare avem să ne reproşăm câte ceva\", dar că în scandalul morfinei, CNAS nu a avut niciun fel de responsabilitate, aceasta aparţinându-le celor care ar fi trebuit să monitorizeze piaţa farmaceutică. \"Noi vom veni cu o serie de măsuri care vor împiedica apariţia unor situaţii regretabile pe care le-aţi văzut zilele trecute. Ministerul Sănătăţii lucrează la ora aceasta împreună cu CNAS la un set de măsuri pentru a împiedica aceste situaţii\", a mai declarat Duţă.