Șeful democraților din Senatul SUA cere anularea ordinul lui Trump privind imigranții

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Șeful democraților din Senatul SUA cere anularea ordinul lui Trump privind imigranții

29 Ianuarie 2017 / 20:02 500 accesări
Chuck Schumer

Chuck Schumer

Liderul democraților din Senatul SUA, Chuck Schumer, a cerut duminică anularea ordinului executiv al președintelui republican Donald Trump prin care se interzice intrarea în SUA a unor cetățeni din șapte țări majoritar musulmane și a apreciat că măsura face ca Statele Unite să arate "mai puțin umanitare, mai puțin sigure, mai puțin americane", transmite Reuters

Ordinul executiv al lui Trump "trebuie anulat imediat, iar democrații vor introduce un proiect de lege care va revoca" decizia președintelui american, a declarat Schumer, la New York.

Schumer a mai menționat că ministrul securității interne al SUA, John Kelly, i-a spus că 42 de persoane reținute în prezent pe aeroporturile din SUA vor fi supuse procedurilor și lăsate să intre în țară pe baza unui ordin judecătoresc emis sâmbătă noapte. Potrivit liderului democraților din Senatul SUA, Kelly i-a mai transmis că ordinul executiv al lui Trump nu va afecta deținătorii de "cărți verzi" — vize de rezidență permanentă — ceea ce contrazice declarațiile anterioare ale administrației Trump.

Informația a fost confirmată de șeful de personal al Casei Albe, Reince Priebus, care a anunțat că deținătorii de permise de rezidență permanentă în SUA vor putea continua să vină în SUA. "Ordinul nu afectează cărțile verzi", a declarat Priebus la postul NBC, apreciind totodată că decizia lui Trump nu a creat haos. "Nu a fost haos", a insistat Priebus, adăugând în cadrul programului "Meet the Press" de la postul NBC că 325.000 de persoane au intrat sâmbătă în SUA, dintre care au fost reținuți inițial 109.

Printr-un ordin executiv, Donald Trump a suspendat vineri pentru o perioadă de patru luni admiterea de refugiați în Statele Unite și a interzis temporar, timp de trei luni, sosirea cetățenilor din șapte țări majoritar musulmane: Irak, Iran, Libia, Somalia, Sudan, Siria și Yemen.



12