Şeful DTZ: „Dacă aş avea bani, aş investi în România”

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Piaţa imobiliară s-a trezit la realitate

Şeful DTZ: „Dacă aş avea bani, aş investi în România”

Economie 24 Noiembrie 2012 / 00:00 372 accesări

STABILITATE Piaţa imobiliară a ajuns într-un punct de stabilitate, în care tranzacţiile de închiriere sau cumpărare se realizează la preţuri realiste, iar în următoarele şase luni, după instalarea noului Guvern, ar putea avea loc mai multe tranzacţii, spune directorul general al companiei de consultanţă imobiliară DTZ, Mihnea Şerbănescu. În opinia sa, de pe piaţa imobiliară au dispărut „aventurierii şi oportuniştii”, iar cei care au rămas îşi fac planuri pe termen lung: Potrivit DTZ, pe piaţa de retail, focusul este acum pe Rusia şi Polonia, unde se fac foarte multe proiecte: „Sunt multe lucruri care se fac totuşi în România - modernizări şi extinderi ale proiectelor deja existente; mai puţin pe partea de lucrări noi”. Pe de altă parte, şeful DTZ afirmă că, din punctul său de vedere, nimic nu justifică diferenţele de preţ dintre activele imobiliare din România şi cele din Polonia. „Polonia este un model pentru Europa, dar faptul că aici faci o tranzacţie cu un câştig de 9%, iar în Polonia obţii sub 6%, nu se justifică, oricare ar fi problemele României”, spune Mihnea Şerbănescu, care explică numărul redus de tranzacţii din România şi prin lipsa finanţării. „Creditele sunt foarte scumpe, iar dobânzile sunt foarte mari comparativ cu Polonia - 4 - 5% plus Euribor, faţă de 1,5 - 2,5% plus Euribor. În plus, există diferenţe foarte mari între aşteptările vânzătorilor şi cele ale cumpărătorilor, iar percepţia asupra riscului este net nefavorabilă României şi nimeni nu poate trece peste acest aspect”, conchide Şerbănescu.

POTENŢIAL URIAŞ România este o piaţă în creştere, în care încă mai avem nevoie de locuinţe şi infrastructură, aşa că investitorii trebuie să fie aici, apreciază şeful DTZ pentru Europa Continentală, Orientul Mijlociu şi Africa, Steve Watts: „Dacă aş fi investitor, m-aş uita în zonă la Cehia, Polonia şi România. În cazul României, dacă ne uităm la potenţialul pieţei de retail, la perspectiva de creştere economică, dar şi la rata şomajului, vom vedea că are toate şansele să crească mai mult decât Polonia. Dacă aş avea bani, România ar fi una dintre ţările la care m-aş uita cu atenţie”. Watts recunoaşte însă că mulţi investitori sunt precauţi în a-şi cheltui bani în România, preferând să aştepte stabilizarea scenei politice şi indicatorilor macroeconomici.

Taguri articol


12