Dacă unii afirmă că „meseria” de primar este grea, în condiţiile actuale, când, pe fondul unei crize generale este tot mai greu să administrezi o localitate, alţii, pentru acest vis, sunt dispuşi să renunţe chiar şi la funcţii extrem de importante. Printre cei care aspiră la Primărie este şi comisarul şef al Gărzii Financiare Constanţa, Cristian Radu, care, într-o conferinţă de presă, a anunţat că s-a autosuspendat din funcţie pentru o perioadă de şase luni. „Am luat decizia de a mă autosuspenda din această funcţie din motive personale. Autosuspendarea din funcţie este una temporară, pe o perioadă de şase luni, locul meu urmând să fie ocupat de Mihai Ovidiu, şef de Divizie”, a spus Cristian Radu, care a profitat de ocazie şi a făcut public bilanţul activităţii instituţiei pe perioada cât a fost şef la Garda Financiară. Cu toate că în cadrul întâlnirii cu presa Cristian Radu a încercat să facă pe misteriosul, evitând să divulge motivul pentru care s-a autosuspendat, după câteva ore el a declarat că a luat decizia de a renunţa, temporar, la funcţia de comisar şef pentru a putea să candideze la funcţia de primar al Mangaliei din postura de independent. „Vreau să fiu primarul Mangaliei şi candidez din partea cetăţenilor. Nu mă înregimentez politic, dar, dacă voi ajunge primar, nu voi ezita să colaborez cu formaţiunile politice care vor compune Consiliul Local”, a declarat Cristian Radu. El încearcă, cu această ocazie, să împuşte doi iepuri deodată: să candideze la funcţia de primar al Mangaliei, menţinându-şi postul de şef la Garda Financiară, post public blocat practic pentru şase luni, ca pe o „manta de vremea rea”.