Inspectorul şef al IPJ Bistriţa-Năsăud, şeful Biroului Arme şi şeful Serviciului Poliţiei Rutiere, din aceeaşi instituţie, precum şi şeful Poliţiei Năsăud sunt acuzaţi că au pretins şi primit, în mod repetat, bani sau alte folosase necuvenite pentru a trece cu vederea nereguli constatate în teren. Potrivit unor documente ale anchetatorilor, comisarul şef Ioan Ovidiu Mureşan, inspector şef al IPJ Bistriţa Năsăud, comisarul şef Ioan Ani, şeful Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul IPJ Bistriţa-Năsăud, comisarul şef Roberto Emil Hasnăş, şeful Serviciului Poliţiei Rutiere din cadrul IPJ Bistriţa Năsăud şi inspectorul principal Leon Anton Cloşcă, şeful Poliţiei Oraşului Năsăud, sunt implicaţi în săvârşirea unor acte repetate de corupţie, şi anume de pretindere şi primire a unor sume de bani şi a altor foloase necuvenite, în legătură cu atribuţiile lor de serviciu, respectiv pentru a îndeplini acte contrare îndatoririlor de serviciu.
În luna mai 2014, comisarul şef Ioan Mureşan a dispus un control inopinat asupra activităţii comisarului şef Ioan Ani, controlul fiind făcut de către adjunctul Ciprian Buta, împreună cu comisarul Leon Paul Andreica, şeful Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Bistriţa Năsăud, fiind constatate deficienţe în activitatea profesională a comisarului şef Ani, arată anchetatorii. Potrivit aceleiaşi surse, pentru a evita consemnarea unor aspecte negative în raportul de control şi înlocuirea sa din funcţia deţinută, Ioan Ani a cerut sprijinul omului de afaceri Traian Larionesi, patron al unor firme având ca obiect de activitate, în principal, exploatări forestiere şi proprietar a patru fonduri de vânătoare, cerându-i să intervină la cadrele din conducerea IPJ Bistriţa Năsăud, în favoarea ofiţerului controlat.
În documentele citate, se arată că Larionesi are afaceri importante cu material lemnos şi beneficiază de sprijin din partea lui Mureşan şi Ani, care, folosindu-şi abuziv "prerogativele şi puterile" conferite de funcţiile publice deţinute, asigură protejarea activităţilor ilicite ale omului de afaceri şi ale firmelor administrate de el.
Anchetatorii susţin că au date conform cărora Traian Larionesi i-a oferit comisarului şef Ioan Mureşan, de mai multe ori, diverse bunuri şi cadouri, dându-i o armă de vânătoare marca Blaser, în valoare de circa 17.000 lei. De asemenea, omul de afaceri i-a dat inspectorului şef al IPJ Bistriţa-Năsăud un autovehicul de teren marca Toyota RAV 4, fabricat în anul 1996 şi înmatriculat pe numele Lenuţei Mureşan, soţia ofiţerului.
Potrivit anchetatorilor, există indicii conform cărora Mureşan şi Buta au acceptat solicitările oamenilor de afaceri menţionaţi, urmând să modifice conţinutul raportului de control, pentru a fi evitată sancţionarea şi destituirea din funcţie a comisarului şef Ioan Ani. În schimbul protejării unor oameni de afaceri implicaţi în activităţi ilicite, Ioan Ani a primit de la aceştia, în mod gratuit, materiale de construcţii, pe care le-a utilizat pentru amenajarea unei vile în municipiul Bistriţa, zona Valea Jelnei, arată anchetatorii.
În documentul citat se menţionează, de asemenea, că Ioan Ovidiu Mureşan, împreună cu finul său, Roberto Emil Hasnăş, protejează activităţile ilicite desfăşurate de Traian Larionesi, împiedicând ofiţerii şi agenţii de poliţie din subordine să controleze maşinile care aparţin societăţilor comerciale controlate de acest om de afaceri sau împiedicându-i să aplice sancţiuni în cazurile în care au fost constatate ilegalităţi.
Documentele citate arată că la diferite date din anii 2013 şi 2014 Larionesei sau persoane din anturajul acestuia au fost oprite în trafic pentru diverse nereguli, în toate cazurile omul de afaceri solicitând telefonic sprijinul şefului Poliţiei Rutiere Bistriţa-Năsăud, Roberto Emil Hasnăş, care a cerut agenţilor să nu dispună măsurile legale. Potrivit anchetatorilor, în schimbul intervenţiilor sale, Hasnăş a primit, printre altele, mai multe butoaie de 30 litri, cu bere. Intervenţii similare la agenţii de Poliţie pentru a nu dispune măsurile legale care se impuneau a făcut şi şeful Poliţiei Oraşului Năsăud, inspectorul principal Leon Anton Cloşcă, astfel că, potrivit anchetatorilor, ofiţerul şi-a încălcat în mod flagrant atribuţiile de serviciu şi a împiedicat constatarea infracţiunilor, în condiţiile în care a beneficiat de avantaje materiale de la o societate care a făcut lucrări la un imobil ce îi aparţine. În documentul citat se mai menţionează că în 30 iunie 2014, Larionesi îl contactează pe inspectorul şef Ioan Mureşan, solicitându-i să intervină pentru ca tatălui său, Traian Larionesi, să nu-i fie reţinut permisul de conducere, deşi acesta provocase un accident rutier pe drumul dintre Sîngeorz Băi şi Ilva. În acest context, Mureşan i-a dispus lui Hasnăş să se deplaseze la Sîngeorz Băi pentru a împiedica reţinerea permisului de conducere al tatălui lui Larionesi. Totodată, omul de afaceri i-a cerut această solicitare şi în mod direct comisarului şef de poliţie Roberto Emil Hasnăş.
De asemenea, în data de 13 iunie 2014, Hasnăş îl contactează telefonic, de două ori, pe un agent de poliţie aflat la locul unui accident rutier, solicitându-i să nu întocmească acte de constatare cu privire la existenţa accidentului sau să falsifice actele de constatare, deşi o persoană fusese rănită suferind o fractură. Potrivit anchetatorilor, comisarul şef de poliţie îi cere agentului să nu consemneze producerea accidentului rutier sau să întocmească acte false, în care să ateste o modalitate diferită de producere a evenimentului decât cea reală şi să consemneze, în mod mincinos, un alt loc de producere a evenimentului.
STENOGRAME Discuţia dintre cei doi a fost interceptată şi este menţionată în documentele citate:
"X – Da!
H – Servus Ioane, Roberto!
X – Să trăiţi, şefu!
H – Pă unde eşti, bătrâne?
X – Îs aici, la locul accidentului.....,
H – Mă, nu...
X – .... accidentului
H – Ascultă-mă, nu cumva remorca stătea, maşina stătea în loc nu?
X – No, amu, nu putem zice că...., aşa îi.
H – No.
X – No, da nu-s......,
H – Hî?
X – Eu ştiu, nu putem zice treaba asta.
H – Păi te gândeşti......
X – Îi tomna aicea...
H – Cum îi?
X – Îi tomna aicea la intersecţie, cum o ia spre Cormaia. Ştiţi?
H – Păi da atuncea o păţeşte şi ăla care-i cu maşina, toţi o păţesc.
X –Amu no îi un tractor înregistrat.
H – Hî?
X – Îi tractor înregistrat la primărie.
H – Îhî!
X – Ştiţi?
H – No....
X – Îi tractor înregistrat, cu remorcă....,
H – Ce căta...,
X – ...remorcă înregistrată.
H – ...ce căta ăla în remorcă?
X – No, o vrut să-i aducă lui nişte, nişte balastru, ceva de-astea pietre dinastea, să-i aducă...
H – Ascultă-mă, Ioane...,
X – (Neinteligibil)
H – ...tu eşti băiat deştept şi te orientezi. El îi prieten cu şoferu', da? Îs prieteni?
X – Amu, prieten normal numa’ no..., vedem noi.
H – Vezi, Ioane, n-are fractură, n-are nu-i nu?
X – Are, are o fractură la braţ.
H – Gândeşte cum o faci Ioane, că-i uşor, că nu-i pe DN, a fost acolo, ştii unde cum să ia la Cormaia, la calea ferată nu?
X – Da, da, da.
H – No acolo să spună, mă Ioane, gândeşte şi fă-o cumva să fie, ca să nu mai avem necazuri.
X – Da, da, bine.
H – Că avem foarte multe, pentru că-i interesat şi şoferu să nu fie şi îi interesat şi ăla, să spună că maşina era oprită şi a vrut să sară jos. Înţelegi? (Neinteligibil)
X – Da, da, da.
H – Cel mai bine aşa. Pentru că numa ei doi sunt, martori nu au fost altcineva, că aşa am înţeles.
X – Da, da, da. Bine.
H – Ioane, fii băiat deştept, te rog io frumos. Bine?
X – Bun, bine. Trăiţi.
H – Ne auzim.
X – Trăiţi, trăiţi".
Potrivit anchetatorilor, în mod repetat, inspectorul principal de poliţie Leon Anton Cloşcă face operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia pe care o deţine, în acest sens fiind interceptate numeroase convorbiri telefonice din care reiese că acest ofiţer de poliţie "se îndeletnicește cu organizarea transportului de mărfuri (peşte), vânzarea unor astfel de mărfuri, încasarea sumelor de bani". Anchetatorii dau ca exemplu că în 1 iulie 2014 Cloşcă este sunat şi discută despre transportul de peşte şi de preţul acestuia, ofiţerul intenţionând să vândă circa 800 de kilograme, la preţul de 17, 18 lei, iar două zile mai târziu ofiţerul oferă spre vânzare unei alte persoane trei tone de peşte, încercând să-l convingă pe interlocutor să accepte cumpărarea acestor mărfuri, deşi ofiţerul respectiv vinde cele trei tone de peşte la un preţ mai mare decât preţul pieţei.
De altfel, în cauză au fost interceptate şi înregistrate extrem de numeroase convorbiri, din care rezultă că, în cea mai mare a timpului de serviciu, ofiţerul de poliţie Leon Anton Cloşcă avea activităţi comerciale - respectiv achiziţii şi vânzări de mărfuri, încasări şi plăţi etc, menţionează anchetatorii.
Conform aceluiaşi document, o conduită similară o are şi comisarul şef Ioan Ani, şeful Biroului Arme, din cadrul IPJ Bistriţa-Năsăud, în 29 iunie acesta având mai multe discuţii telefonice cu Leon Dragotă, care îl trimite pe un anumit "Ilie" să-i ducă mai multe bunuri (nespecificate) lui Ani, la sediul IPJ Bistriţa Năsăud. În seara aceleiaşi zile, Dragotă îl anunţă pe Ioan Ani că trebuie să se prezinte la verificarea periodică cu armele deţinute, întrucât îi expiră permisul. Comisarul şef îşi încalcă în mod flagrant atribuţiile de serviciu şi îi solicită interlocutorului să nu prezinte armele pentru verificare, în materialitatea lor, promiţându-i că-i va aplica viza necesară, fără efectuarea faptică a verificării. În consecinţă, Ani Ioan îi solicită lui Leon Dragotă să-i trimită un om, la muncă, în ziua următoare, se mai arată în documentele citate. În 30 iunie, Ani contactează o colegă, solicitându-i să urgenteze eliberarea documentelor lui Leon Dragotă.
Reprezentanţi ai DNA au făcut, luni dimineaţă, percheziţii la sediul Poliţiei Judeţene Bistriţa-Năsăud, potrivit unor surse din cadrul instituţiei fiind verificate birourile inspectorului şef, al adjunctului şi al şefului Poliţiei Rutiere din judeţ.
Potrivit unui comunicat transmis de DNA, procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Serviciul teritorial Cluj fac cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni de săvârșire, în cursul acestui an, a unor infracțiuni de corupţie şi asimilate infracţiunilor de corupţie.
Astfel, "ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 12 locații situate în localităţi din judeţul Bistriţa-Năsăud şi în municipiul Bistriţa, între care trei sedii ale unor instituţii, restul fiind sedii de societăţi comerciale şi domicilii ale unor persoane fizice", se arată în comunicat.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Bistriţa-Năsăud, Virginia Roşca, percheziţiile DNA la sediul instituţiei au început luni dimineaţa.
"Nu ştiu cine e vizat de aceste percheziţii. Tot ce pot spune este că, la ora 8.00, când am sosit eu la serviciu, erau aici. Instituţia dă tot concursul pentru ca procurorii să-şi facă ancheta", a declarat Virginia Roşca.
Conform unor surse din instituţie, ar fi percheziţionate birourile inspectorului şef, comisarul şef Ovidiu Mureşan, al adjunctului său, Ciprian Buta, dar şi al şefului Poliţiei Rutiere Bistriţa-Năsăud, comisarul şef Roberto Hasnăş. De asemenea, percheziţii ar avea loc şi la locuinţele acestora.
Şeful Poliţiei Judeţene Bistriţa-Năsăud, comisarul şef Ovidiu Mureşan, nu a putut fi contactat până la ora transmiterii acestei ştiri.