Șeful Ligii Arabe îndeamnă la acțiune în rezolvarea conflictului din Siria

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Șeful Ligii Arabe îndeamnă la acțiune în rezolvarea conflictului din Siria

28 Martie 2017 / 07:46 475 accesări
Ahmed Aboul Gheit

Ahmed Aboul Gheit

Șeful Ligii Arabe i-a îndemnat luni în Iordania pe membrii organizației să depună mai multe eforturi pentru a rezolva conflictul din Siria, în loc să lase alte puteri să ia în mâini destinul acestei țări, transmite AFP.

"Nu este corect ca guvernele arabe să se țină la distanță de cea mai mare criză pe care a cunoscut-o regiunea în istoria sa modernă", a declarat Ahmed Aboul Gheit în cursul unei reuniunii a miniștrilor de externe ai Ligii Arabe, înainte de summitul anual al organizației, programat miercuri, în Iordania.

El le-a cerut guvernelor arabe "să acționeze în toate modurile posibile pentru a juca un rol mai activ în crizele majore", inclusiv în Yemen și în Libia.

"Nu este corect că acest fel de criză teribilă se găsește în mâinile puterilor internaționale și regionale care o pot conduce după bunul lor plac și controla după propriile interese", a avertizat el. "Aceste conflicte reprezintă o gravă amenințare pentru securitatea arabă", a insistat Ahmed Aboul Gheit.

Rusia și Iranul, aliați ai regimului sirian, și Turcia, care susține opoziția, sunt implicate militar în Siria, ca și Statele Unite, iar aceste țări organizează în prezent un proces de negocieri în paralel cu cel sub egida ONU.

Emisarul Națiunilor Unite pentru negocierile intersiriene, Staffan de Mistura, a sosit luni în Iordania și a avut o întrevedere cu secretarul general al Ligii Arabe, potrivit unor surse diplomatice.

El a venit de la Geneva unde se desfășoară în prezent a cincea rundă de negocieri între reprezentanți ai guvernului de la Damasc și ai opoziției. Cele două tabere au eșuat până acum în găsirea unei soluții a conflictului care a intrat deja în cel de-al șaptelea an.

Pe de altă parte, agenția Petra a anunțat sosirea luni la Amman a regelui Salman al Arabiei Saudite, a cărui țară este unul dintre principalii susținători ai opoziției siriene și conduce o coaliției militară arabă împotriva rebelilor din Yemen.

Guvernul de la Damasc nu a fost invitat la summit, organizația suspendând participarea Siriei la sfârșitul lui 2011 după violenta represiune a manifestațiilor pașnice în favoarea reformelor, care a marcat debutul conflictului.

În februarie, Ahmed Aboul Gheit a respins o apropiată revenire a Siriei în rândul Ligii Arabe, dând asigurări că problema se va pune numai atunci când se va prefigura o "rezolvare politică" a acestui conflict soldat cu peste 320.000 de morți.

Taguri articol


12