Şeful Poliţiei Cernavodă, destituit

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Şeful Poliţiei Cernavodă, destituit

Justiție 07 Mai 2011 / 00:00 1056 accesări

În urma unui control efectuat în luna speptembrie a anului trecut de către Corpul de Control al Poliţiei Române, la Poliţia din Cernavodă, inspectorii au găsit unele nereguli care s-au concretizat în destituirea comisarului şef Emilian Nicolae din funcţia de şef al Poliţiei Cernavodă. „A fost spus unui control la sfârşitul anului trecut. În urma raportului întocmit, Consiliul de Disciplină al Poliţiei Române a decis, în urmă cu câteva zile, eliberarea din funcţie a cms. şef Emilian Nicolae. El a depus o contestaţie împotriva acestei decizii. Ca urmare a acestei acţiuni, hotărârea Consiliului de Disciplină nu a fost pusă în aplicare, iar cms.şef Emilian Nicolae va rămâne pe funcţie până la finalizarea contestaţiei“, a declarat cms. şef Adrian Rapotan, prim adjunctul şefului Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa. Conform deciziei Inspectoratului General al Poliţiei Române, măsura disciplinară are ca motivaţie managementul defectuos al şefului Poliţiei Cernavodă. „Ancheta s-a terminat în noiembrie. S-au pronunţat acum şi am atacat decizia. Ştiu că multă lume vrea ca eu să fiu schimbat de aici. Am deranjat grupuri mari de interese în urma dosarelor penale pe care le-am făcut. Aştept acum decizia care se va lua în baza contestaţiei depuse de mine“, a declarat cms. şef Emilian Nicolae. Decizia de destituire a şefului Poliţiei Cernavodă a venit la scurt timp după ce, în urma unei vizite la Constanţa, chestorul Liviu Popa, şeful Poliţiei Române, s-a declarat nemulţumit de activitatea poliţiştilor constănţeni.

Taguri articol


12