Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a lui Doru Manole, șef al Registrului Auto Român (RAR) Tulcea, acuzat de comiterea a șase infracțiuni de luare de mită. În același dosar au fost deferiți justiției, în stare de libertate, trei bărbați care au fost anchetați de DNA pentru mărturie mincinoasă. Potrivit anchetatorilor, "în perioada 10 septembrie - 7 octombrie 2015, inculpatul Manole Doru, în calitate de șef al reprezentanței Registrului Auto Român - Sucursala Tulcea, a primit de la șase persoane suma totală de 900 de lei, pentru a urgenta efectuarea verificării tehnice periodice și eliberarea unor certificate de autenticitate pentru diverse autoturisme, fără a exista programare prealabilă în acest sens", după cum se arată într-un comunicat de presă remis marți de DNA.
Oamenii legii spun că, pe data de 7 octombrie, Doru Manole (n.r. - care este și avocat în Baroul Tulcea) a fost prins în flagrant, în posesia lui fiind găsită suma de 200 de lei, bani marcați în prealabil. Ceilalți trei inculpați au fost deferiți justiției sub acuzația că "pe parcursul audierilor realizate în prezenta cauză au făcut afirmații mincinoase în legătură cu faptele și împrejurările esențiale cu privire la care au fost întrebați", se mai precizează în documentul citat. Conform unor surse, cei trei se numără printre persoanele despre care s-a stabilit în timpul anchetei că i-ar fi dat șpagă șefului RAR Tulcea pentru a obține mai rapid actele de care aveau nevoie. La audieri, aceștia au negat totul, așa că au ajuns, la rândul lor, să răspundă penal. Dosarul se află pe rolul Curții de Apel Constanța. Procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Departamentului de Informații și Protecție Internă și din partea Direcției Generale Anticorupție.