În urma incidentului de săptămâna trecută în care doi adolescenţi au evadat din sediul Secţiei 4 Poliţie Constanţa după ce au fost încătuşaţi şi lăsaţi nesupravegheaţi, comanda Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Constanţa a dispus efectuarea unei anchete administrative. „La nivelul IPJ Constanţa se va reuni Consiliul de Disciplină care va analiza acest caz şi va lua măsurile ce se impun”, a declarat cms. şef Adrian Rapotan, prim adjunct al şefului IPJ Constanţa. În urma incidentului, cinci poliţişti din cadrul Secţiei 4 Poliţie Constanţa sunt cercetaţi, printre ei numărându-se şi şeful secţiei, cms. şef Ivan Anane. Cercetările urmează să stabilească care dintre poliţişti, respectiv agenţii care au început serviciul la ora 22.00 sau cei care au venit la serviciu la ora 06.00 se fac vinovaţi de evadarea celor doi minori, dar şi dacă poliţiştii care au plecat la o intervenţie şi-au anunţat colegii că în secţie se află nesupravegheaţi doi minori încătuşaţi. „În cursul săptămânii trecute s-a început cercetarea împotriva agenţilor, iar în funcţie de vinovăţia fiecăruia se va stabili şi ce măsuri se vor lua. Dacă se va stabili că şi şeful secţiei este vinovat, se vor lua măsuri şi împotriva lui. Agenţii sunt cercetaţi pentru neglijenţă în serviciu şi pentru faptul că acei minori nu trebuia să fie încătuşaţi”, a declarat cms. şef Dumitru Catană, şeful IPJ Constanţa. În timpul unei vizite la Constanţa, chestorul Liviu Popa, şeful Poliţiei Române, a declarat referitor la acest caz că acei minori nu ar fi trebuit să fie încătuşaţi şi că vinovat de evadarea celor doi este ofiţerul de caz.
• REMEMBER • În dimineaţa zilei de 29 aprilie, poliţiştii au intrat în alertă după ce doi minori care au fost prinşi pe parcursul nopţii şi suspectaţi de comiterea mai multor furturi au fugit din sediul Secţiei 4 Poliţie, după ce au fost lăsaţi nesupravegheaţi. Potrivit oamenilor legii, agenţii care se ocupau de caz au fost nevoiţi să plece la o altă intervenţie şi după ce i-au legat pe cei doi cu o pereche de cătuşe, i-au lăsat în camera în care fuseseră audiaţi. Cei doi adolescenţi au profitat de faptul că au fost lăsaţi singuri şi au sărit pe fereastră. Lucrătorii Secţiei 4 au realizat că cei doi au dispărut după aproape o oră, când s-au întors de pe teren. Ei au intrat în alertă şi au plecat în căutarea fugarilor, însă nu au dat de urma lor nici până în prezent.