Şeful statului i-a suflat premierului, la ureche, răspunsul la o întrebare!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
La Bruxelles

Şeful statului i-a suflat premierului, la ureche, răspunsul la o întrebare!

Politică 21 Martie 2009 / 00:00 537 accesări

Premierul Emil Boc a declarat, vineri, la Bruxelles, că evaluările Fondului Monetar Internaţional (FMI) privind evoluţia economiei se înscriu în linia puţin optimistă a agenţiilor de rating şi ale analiştilor economici, “dar experţii care analizează datele nu au dreptate, deoarece nu ştiu cum va evolua economia şi era de preferat ca evaluarea să fi fost realizată înainte de începerea crizei”. El a arătat că membrii Guvernului merg pe un anumit scenariu şi chiar vor trebui luate “măsuri mai dure, mai dificile, dar necesare prezentului României, dar care vor asigura relansarea economică a ţării. De aceea, indiferent dacă se va încheia sau nu acest acord de împrumut, România va merge pe aceste reforme structurale”. Şeful Guvernului a arătat că este interesat să efectueze o primă şi scurtă evaluare a măsurilor din programul anti-criză, introduse odată cu adoptarea bugetului, chiar dacă cele mai importante măsuri încă nu şi-au arătat efectul: “Roosvelt spunea, tot într-o vreme dificilă, de criză economică, că singurul lucru de care-i este frică este frica. Vreau şi eu să spun acelaşi lucru: cred că avem oportunităţi, capacitatea, disponibilităţile de a lua acele măsuri prin care să învingem această criză, chiar dacă ea nu este una scurtă sau foarte scurtă. Dar, în primul rînd, aş vrea să pun accentul şi pe componenta psihologică a învingerii acestei crize, pentru că dacă toţi spunem că nu avem nicio o şansă, pentru că oricum se înrăutăţeşte, atunci vă daţi seama că şi din punct de vedere mental e greu să te lupţi cu această criză. Eu cred că trebuie pusă frica deoparte”. Surse politice au declarat joi că FMI a avansat, în prognoza pe 2009 pentru România, în mod “preventiv”, cifrele de -4, -5 şi chiar -6% privind creşterea economică, în timp ce autorităţile de la Bucureşti anticipează o contracţie a Produsului Internt Brut de 2% sau mai puţin amplă. Potrivit surselor citate, FMI a avansat cifrele respective pentru a anticipa o eventuală degradare a economiei în perioada post-semnare a acordului de împrumut extern. În cadrul conferinţei comune de presă susţinută de premier şi de preşedintele la Bruxelles, la finalul lucrărilor Consiliului European de primăvară, Boc a evitat să răspundă unei întrebări. Un reporter s-a prezentat şi a precizat că se adresează premierului, după care, precizînd că se referă la o iniţiativă a fostului şef al Executivului, Călin Popescu Tăriceanu, a întrebat dacă Guvernul susţine ideea unei companii energetice integrate. În timp ce reporterul formula întrebarea, Băsescu i-a şoptit lui Boc: “Nu aici, e subiect intern”, însă microfoanele jurnaliştilor au captat cuvintele rostite de şeful statului. Boc a răspuns apoi reporterului, aşa cum i se sugerase: “Am convenit cu preşedintele ca probleme interne, indiferent de ce natură sînt, să le discutăm la Bucureşti. Aici punem accentul în primul rînd pe problemele europene”.



12