Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la postul naţional de televiziune, că, din cîte ştie, în România nu se fac interceptări ilegale de convorbiri şi a negat că ar fi avut cu fostul său consilier Claudiu Săftoiu o discuţie despre conţinutul unor dialoguri telefonice între lideri politici: “Nu ştiu de unde a inventat în fază iniţială discuţia, pentru că a retractat-o şi vă garantez că în România, cel puţin ceea ce eu ştiu, în România nu se fac ascultări ilegale. Eu am văzut transcripturi de ascultări atunci cînd mi-au venit dosarele miniştrilor care au trecut pe la aviz la mine şi atunci am vorbit public despre ele”. El a precizat că la Preşedinţie nu se primesc transcripturi de convorbiri, acestea trimiţîndu-se direct celor care le-au solicitat, respectiv parchete sau la Poliţie. Întrebat dacă, în calitate de şef al statului, poate garanta că în România nu se fac ascultări ale convorbirilor în afara mandatului legal, Băsescu a dat asigurări că se va respecta legea: “Garanţiile românilor nu le dă preşedintele, din acest punct de vedere, garanţiile le dă legea”. El a făcut referire la articolul 3 al legii privind stocarea datelor, unde se arată că prevederile actului normativ nu se aplică în ceea ce priveşte conţinutul comunicării sau informaţiile consultate în timpul utilizării unei reţele de comunicaţii electronice. Reamintim că fostul şef al SIE, Claudiu Săftoiu, a declarat, recent, că Băsescu ştia conţinutul discuţiilor între liderii PSD Mircea Geoană şi Ion Iliescu. La o oră după ce a făcut aceste afirmaţii, Săftoiu a făcut telefonic precizarea că se referă la declaraţii pe care şeful statului le făcea în presă şi nu că îi spunea lui despre aceste convorbiri.