Șeful unui serviciu secret german, scos la raport pentru că a contrazis Guvernul

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Șeful unui serviciu secret german, scos la raport pentru că a contrazis Guvernul

Externe 10 Septembrie 2018 / 16:17 392 accesări

Şeful serviciilor de informaţii interne din Germania se afla luni sub tirul criticilor pentru că a contrazis guvernul când şi-a exprimat îndoiala în legătură cu faptul că în timpul recentelor proteste din Chemnitz (est) au avut loc şi acţiuni ale extremei drepte de „vânare” de străini, relatează agenţia dpa, scrie Agerpres. Hans-Georg Maassen, care conduce agenţia de informaţii Verfassungsschutz, urmează să-i prezinte un raport ministrului federal de interne Horst Seehofer, după ce politicieni din întregul spectru politic au afirmat că declaraţiile sale sunt destabilizatoare. Unii au cerut chiar demisia lui Maassen. Săptămâna trecută, Maassen declara cotidianului Bild că „nu există dovezi care să sugereze că înregistrările video cu presupusul incident care circulă pe internet sunt autentice”.

Imediat după proteste, care au fost provocate de moartea unui cetăţean german, în legătură cu care sunt acuzaţi doi solicitanţi de azil, cancelarul Angela Merkel a condamnat ceea ce ea a caracterizat drept un comportament de tip „mafiot” şi „vânare” de migranţi în timpul marşurilor grupărilor de dreapta la Chemnitz. La rândul său, Maassen a afirmat că, după o analiză atentă, el a constatat că are „motive bune să creadă că este vorba de o dezinformare deliberată, posibil în scopul de a distrage atenţia opiniei publice de la cazul de omor din Chemnitz”. Liderul Verzilor, Robert Habeck, s-a numărat printre cei care au cerut demisia lui Maassen, declarând în publicaţia Rheinische Post: „Maassen nu mai poate fi menţinut şi trebuie să plece, pentru a evita să mai afecteze instituţii despre care se presupune că ne apără Constituţia”.



12