Fosta candidată socialistă la preşedinţia Franţei şi partenerul său de viaţă, Francois Hollande, lider al Partidului Socialist, au decis să sesizeze justiţia după publicarea unor extrase dintr-o carte care prezintă relaţiile lor de cuplu. Cartea intitulată “Femeia fatală”, scrisă de Raphaelle Bacque şi Ariane Chemin, jurnaliste la publicaţia “Le Monde”, va fi lansată pe 11 mai, de Editura Albin-Michel. Săptămînalul “Le Nouvel Observateur” a publicat, în ultimul număr, cîteva fragmente din această carte.
În lucrare se aminteşte de o criză conjugală în sînul cuplului, care a luat o turnură politică, înainte ca Segolene Royal să fie desemnată candidat la preşedinţia Franţei din partea Partidului Socialist, în noiembrie 2006. Francois Hollande ar fi dezaprobat planurile partenerei sale şi chiar ar fi avansat ipoteza unei candidaturi a fostului premier Lionel Jospin, potrivit acestei cărţi. Un prieten al cuplului, deputatul Julien Drayar, fi explicat discret jurnaliştilor că această criză a rămas de atunci deschisă între Segolene Royal şi Francois Hollande. “Segolene ţine în mînă o grenadă gata să explodeze. Ea i-a spus lui Francois: Dacă îl cauţi pe Jospin pentru a-mi pune beţe în roate, nu-ţi vei revedea niciodată copiii”, se arată în aceeaşi carte.
Jean-Pierre Mignard, avocat al cuplului şi al Partidului Socialist, a informat într-un comunicat că a fost însărcinat să sesizeze justiţia pentru “încălcarea dreptului la intimitate, la onoare şi la respect”.