Un seism cu magnitudinea de 4.8 pe Richeter s-a produs în Bulgaria, ţară vecină cu România, la 17 kilometri de Plovdiv. Iniţial, magnitudinea seismului a fost anunţată ca fiind de 4.8 pe Richter, iar epicentrul cutremurului a fost localizat la 148 de km, la Sud-Est de Plovdiv. Cutremurul s-a produs la primele ore ale zilei de joi, potrivit presei bulgare care a precizat ulterior că seismul s-a produs la ora at 1.41am, potrivit Eastern European Time. Preasa bulgară a informat că seismul a fost atât de puternic, încât locuitorii s-au trezit speriaţi.
Nu există deocamdată informaţii despre eventuale persoane rănite şi nici despre pagube materiale, potrivit sofiaglobe.com.
Seismul a fost resimţit şi în ţările vecine
Potrivit informaţiilor iniţiale, cutremurul s-a produs la o adâncime de numai 2 kilometri, însă ulterior, adâncimea acestuia a fost revizuită la 10 km, a mai precizat presa bulgară.
Cutremurul din Bulgaria a fost resimţit şi în ţări vecine, ca Grecia şi Republica Macedonia, au precizat seismologii. Centrul Academiei de Ştiinţe Seismologice a preizat că magnitudinesa seismului a fost de 4.1 pe Richter iniţial, iar potrivit măsurătorilor ulterioare a fost revizuită la 4.3 pe Richter. Plovdiv este cel de-al doilea oraş important din Bulgaria.