Un violent cutremur s-a produs miercuri dimineaţa în provincia Qinghai din nord-vestul Chinei, provocând moartea a 400 de persoane şi rănirea altor 10.000. În Yushu, unde a fost localizat epicentrul seismului şi regiunea cea mai săracă din Tibet, locuiesc circa 80.000 de persoane, potrivit statisticilor oficiale. În cursul dimineţii, regiunea a fost afectată de un cutremur cu magnitudinea de 6,9, potrivit institutului american de geofizică USGS, respectiv 7,1, potrivit institutului chinez de seismologie. Seismul a fost urmat de 18 replici, unele dintre ele atingând magnitudinea de 5,8. Numeroase case s-au prăbuşit, străzile sunt blocate de alunecări de teren, iar telecomunicaţiile sunt îngreunate în această regiune situată în apropiere de Tibet. Bilanţul ar putea creşte deoarece numeroase persoane se află în continuare sub dărâmături, în special circa 20 de elevi. Efectivelor locale de intervenţie, care adesea nu dispun de echipamente pentru a-i dezgropa pe supravieţuiori, li se vor alătura echipe trimise de autorităţile centrale şi regionale. În oraşul Jiegu, situat în apropierea epicentrului, peste 85% din clădiri s-au prăbuşit. Numeroşi elevi sunt blocaţi sub dărămături. Clădirile moderne au rezistat, spre deosebire de locuinţele tradiţionale construite din pământ şi lemn. Potrivit presei chineze, comunicaţiile la aeroportul din Yushu au fost întrerupte, iar drumurile care duc spre acesta au fost afectate.
Autorităţile provinciale au trimis 5.000 de corturi şi zeci de mii de haine, a anunţat Ministerul Afacerilor Civile într-un comunicat. Zona afectată de seism este locuită de fermieri şi nomazi de etnie mongolă şi tibetană. Un cutremur cu magnitudinea 8 a avut loc în mai 2008, în China, fiind cel mai puternic din ultimii ani, care a provocat cel puţin 87.000 de morţi sau dispăruţi în provincia Sichuan, situată în apropierea zonei afectate miercuri.