În cursul zilei de luni, 57 de persoane şi-au pierdut viaţa şi alte 50 au fost rănite într-un cutremur cu magnitudinea de 6 grade pe Scara Richter, produs în provincia Elazig din estul Turciei. Victimele, printre care mai mulţi copii, au fost înregistrate în cinci sate din apropiere de epicentrul seismului, aflat la Karakoçan, în provincia Elazig, traversată de o falie seismică. ”Nu există probleme de comunicare, iar echipe de salvare au fost trimise în satele afectate”, a spus guvernatorul provinciei. ”Construirea de case din chirpici a provocat costuri mari”, a spus premierul Recep Tayyip Erdogan, subliniind că statul depune eforturi pentru a veni în ajutorul sinistraţilor. O echipă a Semilunii Roşii turce a ajuns în satele sinistrate şi a început să distribuie pături şi mâncare caldă localnicilor, care participă la eforturile de salvare, înfruntând frigul. Numeroase animale au murit. Morţii au fost îngropaţi în cursul zilei de luni, aşa cum cere tradiţia musulmană. Şcoala primară din Okçular a rămas intactă, iar Semiluna Roşie şi-a stabilit cartierul general în curtea sa, în timp ce o unitate de jandarmi a stabilit un perimetru de securitate în jurul satului, situat la 1.800 de metri altitudine. Mai multe zeci de replici au fost înregistrate în regiune, dintre care cea mai puternică a avut magnitudinea de 5,5 pe Scara Richter, potrivit Institutului Seismologic Kandili, de la Istanbul. Seismele sunt frecvente în Turcia, ţară traversată de mai multe falii seismice active. Două cutremure puternice, produse în august şi noiembrie 1999, s-au soldat cu circa 20.000 de morţi în nord-vestul industrial al ţării.
Comisia Europeană s-a oferit să ajute Turcia, în cazul în care este necesar, după cutremurul de luni. Preşedintele Comisiei, Jose Manuel Barroso, i-a cerut şefului diplomaţiei UE, Catherine Ashton şi comisarului pentru Asistenţă Umanitară, Kristalina Gheorghieva, să îl informeze asupra situaţiei, pentru ca ajutorul să poată fi mobilizat, în cazul în care este necesar. Barroso şi-a exprimat solidaritatea faţă de autorităţile turce şi a transmis condoleanţe familiilor victimelor. Preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, a adresat, de asemenea, un mesaj de condoleanţe şi a mulţumit tuturor echipelor de salvare care administrează consecinţele cutremurului.