Seismul din Mexic - Bilanțul victimelor a urcat la 273 de persoane

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Seismul din Mexic - Bilanțul victimelor a urcat la 273 de persoane

Externe 22 Septembrie 2017 / 15:32 1093 accesări

Bilanțul deceselor provocate de violentul seism care s-a produs în urmă cu câteva zile în Mexic a urcat la 273 de victime, a anunțat joi seară Ministerul de Interne din această țară, citat de DPA. Un număr de 137 de persoane au murit în Ciudad de Mexico, 73 în statul Morelos, 43 în Puebla, 13 în statul Mexico, șase în Guerrero și una în statul Oaxaca, potrivit datelor preliminare citate în raportul oficial dat publicității de același minister. Misiuni de salvare și recuperare a trupurilor dar și a eventualilor supraviețuitori de sub dărâmături sunt în plină desfășurare. Un seism violent cu magnitudinea de 7,1 s-a produs în centrul Mexicului, resimțit inclusiv în capitala acestei țări, pe 19 septembrie, la exact 32 de ani după cutremurul de pământ din 1985 care a făcut peste 10.000 de victime. Pe 7 septembrie, un alt cutremur, ce a avut magnitudinea de 8,2 grade, cel mai puternic din ultimul secol care a lovit Mexicul, a provocat moartea unui număr de aproximativ 100 de persoane, iar peste 200 au fost rănite. Epicentrul acestuia a fost situat la 730 de km de capitală, în largul oceanului.

Situat la intersecția dintre cinci plăci tectonice, Mexicul este una dintre țările cu cea mai intensă activitate seismică.

Taguri articol


12