Şeitan a anunţat că alocaţiile vor creşte?!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Pedeliştii se contrazic în declaraţii

Şeitan a anunţat că alocaţiile vor creşte?!

Social 03 Martie 2010 / 00:00 628 accesări

Ultima „bombă” marca Ministerul Muncii a venit ieri, de la însuşi ministrul de resort, Mihai Şeitan, care a declarat, după o întâlnire cu senatorii PD-L, că, de anul viitor, există posibilitatea ca alocaţia pentru copii să crească, iar pentru familiile cu venituri mici să se acorde un ajutor suplimentar, nicidecum să rămână fără niciun ban. În ceea ce priveşte afirmaţia potrivit căreia copiii vor rămâne fără alocaţii, Şeitan a precizat că \"nu este nicio problemă cu alocaţiile şi că este o înţelegere greşită, pentru că s-a discutat ceea ce prevede programul de guvernare în prezent, şi anume că alocaţia urmează să fie revăzută şi să crească\". El a arătat că se caută soluţii pentru a acorda sume mai mari pentru copiii ai căror familii au venituri mai mici. \"Asta nu înseamnă că se ridică alocaţia cuiva sau nu se plăteşte, ci se găseşte o soluţie să alocăm o sumă mai mare, pe lângă alocaţie, suplimentar, pentru cei cu venituri mici. În niciun caz nu va scădea, ba va creşte posibil, dar nu anul acesta pentru că prestaţiile sociale, pensiile şi salariile nu au posibilitatea să fie crescute datorită restricţiilor bugetare”, a mai spus ministrul Muncii.



12