Duminică s-a desfășurat Adunarea Generală a Asociației Județene de Fotbal (AJF) Constanța cu echipele din Liga a V-a. Reamintim că forul care conduce fotbalul mic constănțean a decis, pentru o mai bună comunicare cu reprezentanții echipelor, să organizeze Adunări Generale separate cu formațiile din fiecare eșalon, ultimele două urmând să aibă loc pe 19 august, mai întâi pentru Liga a VI-a, apoi pentru cluburile cu activitate de copii și juniori. Datele de start pentru competițiile județene de seniori sunt: 19 august pentru Liga a IV-a, 20 august pentru Liga a V-a, 27 august pentru Liga a VI-a.
Tot duminică s-a stabilit și programul ediției 2017-2018 din Liga a V-a, în urma tragerii la sorți a numerelor pentru Tabela Berger. Și în campionatul viitor vor evolua 16 echipe, însă AJF cu greu a găsit doritori să activeze în acest eșalon! Asta pentru că mai multe formații cu drept de joc au refuzat să se înscrie în Liga a V-a. Este vorba despre CFR Constanța (retrogradată din Liga a IV-a), CS II Agigea (clubul a desființat echipa satelit), Viitorul Cobadin (va evolua în Liga a VI-a, echipa-satelit a fost desființată), Castelanii Castelu (va evolua în Liga a VI-a) și Dunărea Ostrov (abia promovată din Liga a VI-a, echipa s-a desființat!).
În aceste condiții, AJF a aplicat regulamentele în vigoare, iar locurile rămase libere au fost ocupate conform ROAF. Două dintre formațiile retrogradate, Recolta Nicolae Bălcescu și Dacia Mircea Vodă, au preferat Liga a VI-a, iar Voința Siminoc, care s-a retras din campionat, nu mai avea dreptul să activeze în Liga a V-a. Au fost întrebate dacă vor să intre în Liga a V-a formațiile clasate în campionatul trecut imediat după cele care au promovat, iar Gloria Seimeni și Danubius Rasova au refuzat. Au răspuns afirmativ Carsium Hârșova, Olimpia Constanța și FC Mereni.
Reamintim că două dintre noile promovate în Liga a IV-a, Litoral Corbu și Atletic 2 Mai, au preferat să continue în Liga a V-a, în timp ce Avântul Comana (locul 15 în sezonul trecut din L4) a decis să activeze în L5.
Numerele pentru Tabela Berger: 14. Avântul Comana (a refuzat să se mai înscrie în L4), 3. Litoral Corbu (a refuzat promovarea în L4), 4. CS Poseidon Limanu-2 Mai (noul nume al lui Atletic, formație care a refuzat promovarea în L4), 7. Speranța Nisipari, 6. Voința Săcele, 16. Viitorul Târgușor, 12. Sport Prim Oltina, 9. Victoria Cumpăna, 8. Viitorul Pecineaga, 10. CS Murfatlar, 1. Axiopolis Sport II Cernavodă (promovată), 15. Inter Ion Corvin (promovată), 5. CS Peștera (promovată), 13. FC Mereni, 2. Carsium Hârșova, 11. Olimpia Constanța (ultimele trei echipe au acceptat invitația AJF de a juca în Liga a V-a)
Programul primei etape:
Axiopolis Sport II Cernavodă - Viitorul Târgușor
Carsium Hârșova - Inter Ion Corvin
Litoral Corbu - Avântul Comana
CS Poseidon Limanu-2 Mai - FC Mereni
CS Peștera - Sport Prim Oltina
Voința Săcele - Olimpia Constanța
Speranța Nisipari - CS Murfatlar
Viitorul Pecineaga - Victoria Cumpăna
Iată echipele care și-au câștigat pe teren dreptul de a juca în ediția viitoare din Liga a VI-a:
Seria Nord: Castelanii Castelu (a refuzat participarea în Liga a V-a), Recolta Nicolae Bălcescu (retrogradată), Voința Siminoc (retrogradată), Gloria Seimeni, Danubius Rasova, Dunărea Ciobanu, Viitorul Cuza Vodă, Voința Cochirleni, Steaua Speranței Siliștea, Spicul Horia, Pescărușul Gârliciu, Înfrățirea Cogealac, Pescarul Ghindărești, Sportul Tortoman, CSȘ Medgidia, Dunaris Topalu
Seria Sud: CFR Constanța (retrogradată din Liga a IV-a, a refuzat participarea în Liga a V-a), Viitorul Cobadin (a refuzat participarea în Liga a V-a), Dacia Mircea Vodă (retrogradată), Fulgerul Chirnogeni, Trophaeum Adamclisi, AS Independența, Luceafărul Amzacea, AS Pelinu, Sacidava Aliman, Viitorul Cerchezu, AS Bărăganu, GSIB Mangalia, AS Ciocârlia, Marmura Deleni.
Precizare importantă - AJF Constanța va stabili sâmbătă, la Adunarea Generală cu echipele din Liga a VI-a, componența celor două serii, în funcție de numărul echipelor care se vor mai înscrie în campionat pe ultima sută de metri sau se vor retrage din competiție.