Selecţionerul Lucian Rîşniţă este noul antrenor al HCM Constanţa

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Selecţionerul Lucian Rîşniţă este noul antrenor al HCM Constanţa

Eveniment 29 August 2006 / 00:00 1078 accesări

Terapie-şoc la HCM Constanţa, cu şase zile înaintea debutului în Liga Campionilor

Ca urmare a jocului slab din turneele de pregătire, conducerea clubului a renunţat la serviciile antrenorului sîrb Ljubomir Obradovic

În locul său va fi numit Lucian Rîşniţă, care va pregăti în paralel şi echipa naţională

Evoluţia slabă a campioanei României la cele două turnee de pregătire, din Germania şi Bosnia-Herţegovina, nu a rămas fără urmări imediate şi radicale. Cu numai şase zile înaintea debutului oficial cu Pallamano Conversano, din turul preliminar al Ligii Campionilor, conducerea clubului constănţean a decis să renunţe la serviciile antrenorului sîrb Ljubomir Obradovic. "Am vrut să creăm un şoc la echipă. Rezultatele şi jocul din turneele amicale au fost inacceptabile. Echipa a jucat haotic, pur şi simplu nu am recunoscut-o. Principala cauză pentru care am renunţat la colaborarea cu antrenorul Obradovic a fost lipsa de comunicare dintre el şi jucători. La HCM s-a muncit şi investit mult în ultimii cinci ani, a ajuns un nume cunoscut în toată Europa handbalistică, şi nu ne permitem să dărîmăm tot ce am construit. Sub comanda antrenorului Obradovic s-a creat un climat neprofesionist, pe care conducerea nu îl poate accepta niciodată", a declarat Nurhan Ali, directorul executiv al clubului constănţean. Campioana şi cîştigătoarea Cupei României a înregistrat doar două victorii la turneele de la Zwickau şi Doboj, clasîndu-se pe ultima, şi respectiv penultima poziţie a clasamentelor, suferind înfrîngeri la scor în faţa unor formaţii precum Magdeburg, Banik Karvina sau Celje Pivovarna Lasko. Contractul cu Ljubomir Obradovic, care îi succedase în această vară lui Aihan Omer pe banca tehnică a constănţenilor, a fost reziliat pe cale amiabilă.

Rîşniţă, cinci zile pînă la debut

Cum turul preliminar al Ligii Campionilor, cu Pallamano Conversano, bate la uşă, conducerea echipei a fost nevoită să găsească o soluţie imediată. "Profesorul Lucian Rîşniţă este cea mai bună alegere! Cunoaşte foarte bine echipa şi jucătorii, cu mulţi dintre ei colaborînd şi la reprezentativa naţională. Dacă Obradovic nu a reuşit să aibă continuitate în evoluţiile echipei, sînt convins că Lucian Rîşniţă va reuşi. Aşteptăm acordul Federaţiei Române de Handbal, pentru ca selecţionerul să poată antrena şi pe HCM Constanţa, însă nu cred că vor fi probleme", a declarat Nurhan Ali. Dacă totul va merge conform planului, Lucian Rîşniţă, care a mai ocupat funcţia de director tehnic în sezonul 2002-2003 (cînd antrenor principal era Ion Crăciun), va fi prezentat oficial astăzi, la ora 12.00, în cadrul unei conferinţe de presă. Tot astăzi, el va conduce şi primul antrenament. "Mi-am asumat o responsabilitate foarte mare, dar sînt constănţean şi nu puteam să nu dau o mînă de ajutor acestei formaţii. Sper să fac treabă bună", a declarat Râşniţă. În altă ordine de idei, Sala Sporturilor a fost omologată ieri pentru a găzdui meciurile din grupele Ligii Campionilor, în urma raportului favorabil întocmit de observatorul austriac Helmut Horitsch.



12