Selegean, o variantă pentru şefia Justiţiei

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Selegean, o variantă pentru şefia Justiţiei

Politică 19 Decembrie 2008 / 00:00 492 accesări

Mihai Selegean, fost director al Institutului Naţional al Magistraturii, numit în mandatul Monicăi Macovei, este posibil să devină ministru al Justiţiei, dacă este ales de preşedintele Traian Băsescu şi acceptat de PSD şi PD-L. Preşedintele Traian Băsescu este cel care îl propune pe ministrul Justiţiei, după cum au convenit partidele în timpul negocierilor. Pe lista şefului statului s-ar afla, potrivit unor surse din societatea civilă, Mihai Selegean, agreat şi de PD-L, iar printre cei sprijiniţi de PSD se numără Gheorghe Buta (care ar fi putut deveni preşedinte al Înaltei Curţi pe vremea Rodicăi Stănoiu şi a lui Ion Iliescu), Corina Dumitrescu (soţia unui membru PSD, fost PD, Cristian Dumitrescu) şi Corneliu Bîrsan, judecător CEDO de pe vremea lui Ion Iliescu. Potrivit unor surse din societatea civilă, preşedintele Băsescu ar fi cerut date suplimentare din CV-ul lui Selegean şi l-ar considera posibil ministru al Justiţiei. Contactat ieri de jurnalişti, Selegean a declarat: \"Nu vă pot confirma în acest moment\".



12