Are 18 ani şi sute de admiratori, dar Selena Gomez recunoaşte că nu ştie ce este iubirea, pentru că nu a fost niciodată îndrăgostită. Vedeta din serialul ”Wizards of Waverly Place / Magicienii din Waverly Place”, care s-a întâlnit la un moment dat cu Nick Jonas, crede că este prea tânără pentru a şti despre relaţii. ”Am 18 ani, dar mă simt de parcă aş avea încă 15. Mă simt tânără în inimă şi încă mai vreau să sar în patul meu şi să cânt. Nu ştii cu adevărat când eşti îndrăgostit la vârsta asta. Nu ştiu ce este dragostea”, a mărturisit starleta americană. Însă nu acelaşi lucru se poate spune despre partenerul ideal. Starul ştie ce trebuie să aibă acesta. ”Mi-ar plăcea cineva care nu este cool, ci nostim cu adevărat, care iubeşte familia şi are principii etice”.