Semaforizare întreruptă pentru cinci zile în intersecția de la Trocadero, Constanța

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Semaforizare întreruptă pentru cinci zile în intersecția de la Trocadero, Constanța

Administrație 27 Iulie 2023 / 13:16 1052 accesări
Foto: Primăria Constanța

Foto: Primăria Constanța

Începând de luni, 31 iulie, până pe data de 04 august, se oprește total sistemul de semaforizare din intersecția bulevardului Alexandru Lăpușneanu cu strada Portiței pentru cinci zile pentru înlocuirea întregului ansamblu. Până la repunerea în funcțiune a noului sistem de semaforizare, traficul rutier va fi dirijat de către lucrători din cadrul Poliției Constanța.

Această măsură este necesară conform proiectului de mobilitate urbană care prevede modernizarea bulevardului Alexandru Lăpușneanu.

Geometria intesecției va fi reconfigurată, se vor monta stâlpi de semaforizare suplimentari și corpuri de semaforizare complet echipate cu lămpi led. Totodată, instalațiile electrice vor fi înlocuite.

Participanții la trafic sunt rugați,dacă au posibilitatea, să evite pentru câteva zile traficul prin această intersecție folosind rute alternative.

În contextul noilor reglementări, conducătorii auto sunt rugați să respecte regulile de circulație și semnificația mijloacelor de semnalizare rutieră.



Ştiri recomandate

12