Semifinala Djokovic - Murray, întreruptă de furtună, va fi reluată astăzi la Roland Garros

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Semifinala Djokovic - Murray, întreruptă de furtună, va fi reluată astăzi la Roland Garros

Sport 06 Iunie 2015 / 09:13 435 accesări

Astăzi, de la ora 14.00, va fi reluată, la turneul de la Roland Garros, semifinala dintre tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul unu mondial, și britanicul Andy Murray, numărul trei ATP, după ce a fost întreruptă vineri seara de o furtună. Djokovic și-a adjudecat primele două seturi într-o manieră autoritară, dar Murray a avut o reacție de orgoliu în setul al treilea, evitând o înfrângere prematură. Învingătorul dintre Djokovic și Murray îl va întâlni în finala programată duminică pe elvețianul Stanislas Wawrinka, numărul nouă mondial, care a trecut de francezul Jo-Wilfried Tsonga, 15 ATP, în patru seturi. Semifinala Djokovic - Murray va fi urmată de finala feminină, dintre americanca Serena Williams, numărul unu WTA, și cehoaica Lucie Safarova, cap de serie numărul 13, care nu va începe înainte de ora 16,00.



12