Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul de Cooperare Transfrontalieră (PCT) România - Bulgaria 2007 – 2013, a organizat, zilele trecute, la Slatina, o sesiune de informare privind stadiul implementării Programului de Cooperare Transfrontalieră România-Bulgaria 2007-2013 şi impactul acestuia asupra zonei de frontieră. În cadrul celor două apeluri de proiecte ale programului au fost depuse 392 de proiecte, din care au fost selectate 131, iar în prezent sunt în implementare 57 de proiecte, cu o valoare totală de aprox. 71 milioane euro. Câteva dintre cele care au primit aviz favorabil şi se află în etapa de implementare se derulează şi în judeţul Constanţa. Printre acestea amintim realizarea a două drumuri transfrontaliere ce vor lega Lipniţa de Kainargea şi Dobromir de Krushari, precum şi înfiinţarea unei pieţe agroalimentare în localitatea Deleni. Zona eligibilă a PCT România - Bulgaria 2007 - 2013 cuprinde şapte judeţe aflate pe malul românesc al Dunării (Constanţa, Călăraşi, Giurgiu, Teleorman, Olt, Dolj, Mehedinţi) şi nouă districte din Bulgaria (Vidin, Montana, Vraca, Pleven, Veliko Tarnovo, Ruse, Razgrad, Silistra, Dobrich).