Semnal de alarmă! Dispar bibliotecile!

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...
Statistica vorbește

Semnal de alarmă! Dispar bibliotecile!

Cultură 15 Iulie 2018 / 16:30 1078 accesări

Poate că, în lumea nebună a internetului și vitezei în care trăim, cărțile și bibliotecile nu mai spun prea multe autorităților și oamenilor în general, însă dispariția lor ar trebui să fie un semnal de alarmă. Potrivit datelor furnizate de Institutul național de statistică, reţeaua bibliotecilor care a funcţionat în 2017 a fost formată din 9.594 unităţi administrative. Aceasta a înregistrat, faţă de 2016, o diminuare de 238 unităţi. Comparativ cu anul anterior, în 2017, numărul bibliotecilor institutelor de învăţământ universitar s-a diminuat cu o unitate, ajungând la 97 biblioteci universitare, iar cel al bibliotecilor specializate, care deservesc instituţiile publice şi agenţii economici, a scăzut cu 57 unităţi, ajungând la 459 biblioteci.

În acelaşi timp, au fost înregistrate 2.266 biblioteci publice (cu 38 mai puţine faţă de anul precedent), formate din 41 biblioteci judeţene (la fel ca în anul 2016), 252 biblioteci municipale şi orăşeneşti (înregistrând un minus de 4 unităţi faţă de anul 2016) şi 1.973 biblioteci comunale (cu 34 biblioteci mai puţine faţă de anul precedent). Numărul bibliotecilor şcolare a scăzut, în anul 2017, la 6.769 biblioteci (cu 142 biblioteci şcolare mai puţine decât în anul 2016).

Numărul volumelor existente în biblioteci a fost de 163,3 milioane volume, în scădere cu 0,7% (1,175 milioane volume) faţă de anul precedent. Repartizarea volumelor existente la sfârşitul anului 2017 pe tipuri de biblioteci a fost următoarea: 37,9% în biblioteci şcolare, 28,3% în biblioteci publice (din care: 11,2% în biblioteci judeţene, 6,1% în biblioteci municipale şi orăşeneşti şi 11,0 % în biblioteci comunale), 15,9% în biblioteci ale institutelor de învăţământ universitar, 13% în biblioteci naţionale şi de importanţă naţională şi 4,9% în biblioteci specializate. Numărul volumelor intrate în colecţiile bibliotecilor în anul 2017 a fost de 1,812 milioane volume, mai puţin cu 101.000 volume (5,3%) faţă de anul precedent. La 100 locuitori s-au achiziţionat, în medie, 9 volume, mai puţin cu un volum faţă de anul precedent. Numărul utilizatorilor activi a fost, în anul 2017, de 3,248 milioane, mai mic cu 5,4% (185.000 persoane) faţă de anul 2016.

În profil teritorial, anul trecut, cele mai multe biblioteci (unităţi de bază) au funcţionat în regiunile Nord-Est (1.898 unităţi) şi Sud-Muntenia (1.598 unităţi), iar cele mai puţine biblioteci au funcţionat în regiunile Vest (788 unităţi) şi Bucureşti-Ilfov (440 unităţi). Judeţele cu cele mai multe biblioteci au fost Iaşi (450 unităţi) şi Argeş (376 unităţi), iar judeţele cu cele mai puţine biblioteci au fost Giurgiu, Ialomiţa, Ilfov şi Tulcea (cu mai puţin de 140 unităţi fiecare). În municipiul Bucureşti, în anul 2017, a funcţionat un număr de 339 unităţi de bază.



12