Semnal de alarmă tras de CIADO

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Semnal de alarmă tras de CIADO

Social 30 Octombrie 2012 / 00:00 276 accesări

Reprezentanţii Centrului Internaţional Antidrog şi pentru Drepturile Omului (CIADO) România fac un apel la clasa politică să acorde mai multă atenţie problematicii drogurilor. Într-o scrisoare deschisă, aceştia atrag atenţia asupra proporţiilor pe care fenomenul consumului de stupefiante le-a căpătat în ultimii ani. „Conform statisticilor oficiale, în perioada 2008 - 2011 consumul de droguri a crescut de la 1,7% la 4,3% pe segmentul de vârstă 14 - 64 ani, cu pondere de 90% în zona 14 - 24 ani, ceea ce raportat în cifre reprezintă peste 600.000 de consumatori. În mediul preuniversitar consumul la nivel naţional a crescut de la 5% la 10% în Bucureşti, ajungând la 15%, şi vorbim de tineri până în 18 ani, iar în mediul universitar s-a ajuns la peste 20%. Din nefericire, în cazul tinerilor consumatori, nu suferă doar consumatorul ci toată familia, ceea ce reprezintă peste 1,5 milioane de părinţi, bunici, fraţi. Suntem întrebaţi cu disperare de familii ce fac autorităţile, care sunt măsurile concrete pentru reducerea fenomenului? Răspunsul nostru în ultimii trei ani a fost nimic, pentru că asta este realitatea. S-a încurajat deschiderea de magazine de etnobotanice ce şi astăzi sunt în număr îngrijorător de mare, contrar susţinerilor autorităţilor dar dovedite de mass media şi de cetăţenii din diferite cartiere ale judeţelor”, se arată în documentul citat. “Combaterea traficului de droguri este atributul autorităţilor prin instituţiile specializate, dar prevenirea consumului şi reducerea cererii intră şi în atributul clasei politice şi al societăţii civile. Nu consumatorul sau familiile sunt responsabile pentru această creştere fulminantă a consumului, ci statul român ce a permis deschiderea, avizarea şi dezvoltarea magazinelor de vise în ciuda avertizărilor noastre prin corespondenţă oficială cu autorităţile, precum şi prin poziţii publice în mass media încă din martie 2009”, mai spun reprezentanţii CIADO.

Taguri articol


12