23 Noiembrie 2024, 14:49
Semnalul telefoanelor mobile a fost bruiat, astăzi, la sediul central al PSD, unde are loc şedinţa Comitetului Executiv Naţional (CExN) la care se face prima analiză formală a eşecului de la alegerile prezidenţiale şi se decid paşii de urmat. Şedinţa a debutat la ora 12.00, imediat după ce la sediul PSD au venit, cu aceeaşi maşină, premierul Victor Ponta şi președintele executiv Livu Dragnea, care au evitat să facă declaraţii jurnaliștilor. Imediat după venirea celor doi lideri, semnalul telefoanelor mobile a fost bruiat. Bruiajul semnalului nu reprezintă un fapt inedit, de regulă şedinţele social-democraţilor desfăşurate la sediul central desfăşurându-se fără semnal de comunicații.