Sosit la Constanţa în urmă cu zece zile, antrenorul Farului, Alin Artimon, a făcut o radiografie a situaţii în care se află echipa sa. „De când am preluat echipa, am susţinut două meciuri oficiale. Am făcut un joc bun la Otopeni, dar am pierdut, şi am avut o evoluţie mai modestă la Baloteşti, însă am câştigat. Este o confirmare că jocul bun nu-ţi aduce mereu rezultatul dorit. Pentru un prim joc, şi mă refer la întâlnirea de la Otopeni, sunt mulţumit de atitudinea jucătorilor şi, parţial, de realizări. În inferioritate numerică, am avut două bare şi am scăpat de trei ori singur cu portarul. Este loc şi de mai bine, mai ales că avem un lot care îmbină jucătorii cu experienţă cu cei mai tineri şi aceştia pot evolua la un nivel superior. Sper ca rezultatele să ne dea liniştea să construim, chiar dacă startul campionatului nu a fost plăcut prin prisma valorii adversarilor, întâlnind în primele patru etape tot atâtea candidate la promovare. În această săptămână am lucrat foarte mult tactic, la organizarea în teren şi sper să arătăm acest lucru prin jocul nostru. Am găsit la Constanţa un grup care ştie ce vrea, are calitate şi poate să obţină mai mult decât până acum”, a spus Artimon.
NU SE TEM DE TULCEA. Tehnicianul grupării de pe litoral nu se teme de Delta Tulcea, chiar dacă adversarii din meciul programat sâmbătă, de la ora 11.00, la Constanţa, în etapa a treia a Ligii a II-a, au început perfect acest sezon. “Va fi un meci greu, dar jucând acasă trebuie să ne respectăm adversarul şi atât. Nu avem de ce să ne fie teamă, indiferent de rezultatul înregistrat la final. Trebuie să fim echilibraţi. Tulcea este o echipă grea, aflată în permanenţă pe locurile fruntaşe, care şi-a păstrat lotul în ultimii ani, în timp ce Farul trebuie reconstruită din mers. Mă bazez pe calitatea jocului nostru, pentru că nu avem voie să pierdem trei meciuri la rând”, a explicat Artimon. Şi jucătorii constănţeni sunt mai optimişti după jocul de la Otopeni. “Va fi o partidă dificilă, dar trebuie să luăm cele trei puncte, mai ales că s-a văzut o îmbunătăţire a jocului nostru. Avem jucători cu experienţă, iar când ne vom cunoaşte mai bine şi vom fi un grup unit, vom avea un cuvânt important în Seria I”, a spus mijlocaşul George Bîrlădeanu. “Încercăm să câştigăm cu Delta, mai ales că jucăm pe teren propriu şi am muncit mult în ultimele zile. Sper să vină cât mai mulţi spectatori în tribune pentru a fi şi mai motivaţi”, a adăugat mezinul lotului, Ferdi Ghenciu.