Faptul că statul român nu a mai realizat nicio tranzacție în piața de capital timp de un an și jumătate nu este un semnal bun pentru investitori, iar listarea Hidroelectrica ar putea constitui gura de aer de care bursa are nevoie pentru a recăpăta încrederea jucătorilor, a declarat miercuri vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Mircea Ursache - „Am inițiat discuții cu autoritățile pentru a vedea dacă avem o șansă în 2016 să mișcăm piața de capital. Dar ca să poți să miști o astfel de piață, trebuie mai întâi ca tu, ca stat, să-i refaci încrederea. Pauza de un an și jumătate în care statul nu a mai intervenit la bursă este de prost augur pentru investitori. Acum, avem nevoie ca de aer de listarea Hidroelectrica! Menținerea companiei în starea de insolvență este un semnal prost pentru economie“. Ursache a subliniat că, pe lângă efectul pozitiv asupra pieței de capital, listarea companiilor de stat aduce și alte beneficii, respectiv transferul de guvernanță corporatistă, care face ca atât managementul companiei respective, cât și profitul să arate mult mai bine. Pe de altă parte, vicepreședintele ASF a admis că, la nivelul Autorității, se lucrează încă la reglementările necesare pentru eliminarea barierelor care, de-a lungul timpului, au împiedicat dezvoltarea pieței de capital - „Vă asigur că 2016 va fi anul în care piața românească se va elibera de toate aceste obstacole“. Hidroelectrica a fost în insolvență în perioada iunie 2012 - iunie 2013, însă a reintrat în procedură de reorganizare judiciară în februarie 2014.