Atât de grăbiți au fost senatorii să fugă în teritoriu, în ultima zi de lucru dinaintea campaniei electorale, încât au lăsat nevotate toate legile organice aflate ieri pe ordinea de zi a ședinței de plen. De altfel, ultima zi de muncă a aleșilor înaintea "vacanței electorale" pe care cu mărinimie și-au acordat-o, vacanță care începe la mijlocul săptămânii în curs, a constat, de fapt, într-o pleiadă de amânări și renumărări de parlamentari prezenți. Ședința de ieri a Senatului a fost închisă mai devreme cu o oră față de programul stabilit inițial, după ce a început cu o întârziere de aproape o oră, o altă jumătate de oră senatorii citind de două ori prezenţa, pentru a ajunge la cvorumul necesar deschiderii lucrărilor. Motivul închiderii lucrărilor? Lipsa de cvorum!
Ca să vă faceți o idee despre ceea ce s-a întâmplat, vă prezentăm câteva dintre detaliile zilei de ieri. La prima citire a prezenţei s-au înregistrat 66 de senatori, numărul minim necesar pentru deschiderea lucrărilor în plen fiind de 86.
Preşedintele de şedinţă din prima parte a reuniunii, Cristian Dumitrescu (PSD), a cerut de mai multe ori un vot electronic de verificare a cvorumului, unde s-au înregistrat prima oară 48 şi a doua oară 75 de voturi electronice. Apoi, Dumitrescu a început să numere personal senatorii care intrau în sala de plen. În acest moment, Cristian Dumitrescu a cerut din nou un apel nominal, convins că de data aceasta se va reuşi strângerea numărului necesar de senatori pentru a începe şedinţa plenului. Liderul senatorilor PSD, Ilie Sârbu, a solicitat, la rândul său, apel nominal. ”Dacă nu sunt prezenţi, închidem şedinţa. Ieri, domnul Oprea făcea declaraţii până la lacrimi. Astăzi am demonstrat că ceea ce am spus ieri este adevărat. Uitaţi-vă în partea stângă a sălii”, a spus Ilie Sârbu.
S-a trecut la un nou apel nominal, care a înregistrat 91 de senatori prezenţi. "Fizic, au răspuns „prezent“ 91 de colegi. Suntem în cvorum de lucru, este verificat fizic, acest lucru înseamnă că putem deschide şedinţa, aveam nevoie de 86 de senatori”, a declarat Cristian Dumitrescu.
În a doua parte a ședinței, la solicitarea liderului senatorilor PNL, Puiu Hașotti, președintele de ședință, Ioan Chelaru, a cerut parlamentarilor să dea ”un vot de control”, la care au votat doar 63 de senatori, cvorumul de lucru fiind de 86 de parlamentari. Înainte de a cere verificarea cvorumului, Hașotti le-a spus colegilor senatori că în ședința de miercuri, ”prin sârguința Senatului sau a Guvernului”, au fost adoptate nu mai puțin 20 de ordonanțe, dintre care șapte de urgență și 13 ordonanțe simple, și doar trei proiecte de lege și două inițiative legislative.
Ziua s-a încheiat cu noi replici acide între reprezentanți ai opoziției și puterii, care nu merită a fi consemnate, a căror concluzie finală a fost acoperită de urări cordiale de bine în campanie, lansate din ambele părți ale taberelor electorale.