Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat ieri că va propune modificarea Regulamentului Senatului în sensul introducerii prevederii ca premierul să vină pentru discuţii cu parlamentarii o dată pe lună, pentru o oră, precum şi introducerea raportorilor. El a precizat că măsura vizează întărirea activităţii parlamentare, dar şi deschiderea dialogului cu partidele din opoziţie. Un proiect similar a iniţiat şi Mircea Geoană în anul 2011, când era preşedinte al Senatului. Şi Geoană propunea introducerea unei ore a Guvernului în Senat. La acea vreme, premier era Emil Boc. Pe de altă parte, Victor Ponta a anunţat ieri că a transmis, sub semnătura sa şi a preşedintelui Senatului, o scrisoare către PDL şi UDMR pentru discuţii pe marginea noului acord cu instituţiile financiare internaţionale, a construirii bugetului de stat pe anul viitor, existând posibilitatea extinderii discuţiilor asupra proiectului regionalizării.