Senatorii din Comisia Buget-Finanțe discută reexaminarea legii privind darea în plată

Nu ai găsit subiectul dorit?
Foloseşte căutarea ...

Senatorii din Comisia Buget-Finanțe discută reexaminarea legii privind darea în plată

16 Februarie 2016 / 14:04 545 accesări

Senatorii din Comisia Buget-Finanţe discută marţi, de la ora 13.45, reexaminarea proiectului de lege privind darea în plată, după ce acesta a fost completat cu propunerile trimise de BNR şi Asociaţia Română a Băncilor (ARB), la şedinţă participând viceguvernatorii BNR Bogdan Olteanu şi Liviu Voinea.

De asemenea, la dezbatere sunt prezenţi iniţiatorul proiectului de lege, Daniel Zamfir, reprezentanţi ai ARB şi ai Consiliului Patronatelor Bancare din România (CPRB).

Sintagma de persoană fizică a fost schimbată în textul proiectului cu cea de consumator.

Zamfir a declarat vineri că recomandările BNR sunt menite să facă legea "inaplicabilă" pentru că banca centrală cere impunerea unui plafon de 150.000 de euro pentru valoarea caselor care intră sub incidenţa legii şi condiţia ca ratele celor care au contractat împrumuturi să depăşească 65% din venit.

Scrisoarea cu propunerile Băncii Naţionale au ajuns la Parlament vineri după-amiază.

Potrivit amendamentelor transmise parlamentarilor, BNR propune ca valoarea creditului ipotecar garantat cu un imobil cu destinaţie de locuinţă să fi fost de cel mult echivalentul în lei a 150.000 de euro.

Guvernatorul BNR Mugur Isărescu declara, la începutul lunii ianuarie, că senatorii şi deputaţii trebuie să aibă în vedere, la reexaminarea legii dării în plată, recomandările primite, inclusiv de la Banca Central Europeană, astfel încât legea să îi protejeze pe cei care au credite pentru locuinţe şi nu alte persoane.

Legea dării în plată va fi transmisă miercuri Comisiei Economice şi celei Juridice şi ulterior va fi înaintată plenului Senatului pentru dezbatere şi vot. Camera Deputaţilor este însă for decizional în ceea ce priveşte legea.



12