23 Decembrie 2024, 10:24
Comisia juridică a Senatului a avizat pozitiv marți cererile DNA în cazurile senatorilor Gabriel Oprea și Doina Tudor, au declarat pentru Mediafax surse parlamentare.
Informația a fost confirmată de președintele Comisiei juridice, Cătălin Boboc.
''Noi facem toate eforturile să întocmim rapoartele în seara asta pentru că ele au fost introduse pe ordinea de zi de mâine'', a precizat senatorul PNL.
Cererea vizând încuviințarea urmăririi penale a lui Gabriel Oprea a trecut cu șase voturi ''pentru'' și cinci "împotrivă", potrivit acelorași surse din cadrul Comisiei.
În ceea ce o privește pe Doina Tudor, în favoarea reţinerii şi arestării sale s-au pronunțat nouă senatori, existând un singur vot împotrivă și o abținere.